2.4.Particularităţile valorilor sportive
O problemă mult dezbătută şi controversată este cea legată de natura
valorilor. Ce sunt valorile? "Există ele obiectiv sau sunt proiecţia dorinţei
mele?" Formulată astfel, întrebarea obligă la un răspuns ce trebuie căutat în
perimetrul ontologiei (al teoriei existenţei). Or, valorile reprezintă nucleul
culturii, al acelei lumi care nu este existenţa brută, ci o lume prin care omul
supraetajează existenţa, creând deci o existenţă aparte, alta decât cea naturală.
De aceea, filosofii s-au oferit să declare că valorile sunt existenţă
obiectivă sau existenţa subiectivă. Şi aceasta pentru că valoarea se caracterizează
prin faptul că este o relaţie între subiect şi obiect. Ea nu este o existenţă anume,
ci o coexistenţă şi anume o coexistenţă obiectiv-subiectivă. Datorită acestei
particularităţi, problema valorii trebuie tratată din perspectiva filosofiei culturii,
respectiv a domeniului specializat al filosofiei, al axiologiei.
În acest caz, întrebarea de mai sus trebuie formulată în alţi termeni: ca
problemă a raportului dintre momentul obiectiv şi cel subiectiv al valorii,
respectiv: "Sunt obiectele valori pentru că subiectul le valorizează sau subiectul
le valorizează pentru că ele sunt valori?".
Faţă de această problemă filosofii s-au situat pe poziţii diferite. Unii
consideră valoarea ca fiind imanentă subiectului în funcţie de particularităţile
vieţii subiective, în care intră atracţia, plăcerea, preferinţa, dorinţa, interesul etc.
Alţii plasează temeiul valorii într-o realitate transcendentă omului, în
lumea obiectivă, în obiecte-materiale şi obiecte-ideale. Aceste orientări nu
explică dinamica valorilor, istoricitatea lor sau de ce toţi oamenii aceluiaşi
moment istoric adoptă, în genere, aceleaşi valori.
Demersul nostru de a lămuri, printr-o argumentare cît mai riguroasă,
existenţa şi specificul valorilor sportive din perspectiva filosofiei culturii a fost
confruntat cu o literatură în care problematica valorilor sportive ori era tratată la
nivelul cunoaşterii comune, ori în operele unora dintre cei mai reprezentativi
filosofi, precum Rickert, Windelband, Nietzsche etc., sau Lucian Blaga şi Tudor
Vianu - despre ea nu se scria nici un rând.
Cauzele unei atare situaţii pot fi multiple. Printre acestea, în mod sigur, se
află dezinteresul unor teoreticieni ai filosofiei culturii pentru activitatea sportivă
şi creaţiile ei, precum şi lipsa de preocupare a unor exegeţi ai activităţii sportive
de a aborda, din perspectiva filosofică, specificul şi finalitatea acestei activităţi.
Există, desigur în limbajul comun, în presa cotidiană şi, în general, în
mass-media referiri la persoane ca valori în domeniul sportului. Pe noi nu ne
interesează sensul acesta, ci cel elaborat de filosofia culturii.
Credem că pe lângă valorile economice, politice, juridice, morale,
ştiinţifice, filosofice, religioase, cele sportive îşi au şi trebuie să-şi găsească
locul cuvenit în ansamblul teoretic general despre valori.
Care este însă această lume, ce specific are, ce importanţă şi care este
raportul ei cu celelalte tipuri de valori?
Suntem de părere că printre valorile sportive putem enumera fără rezerve
fair-play-ul, autodepăşirea, tenacitatea, perseverenţa, vitalitatea, frumuseţea
fizică, viabilitatea, echilibrul comportamental, cultul muncii, al angajării totale şi
multe altele.
La o primă vedere, s-ar putea crede că valorile sportive nu ar avea specific
propriu, că multe dintre ele nu ar fi decât valori morale, iar altele estetice.
Pentru a le delimita, am încercat să apelăm la procedeul definiţiei, care ne
cere să găsim genul proxim şi diferenţa specifică. În acest sens, putem spune că
atât valorile sportive, cît şi cele morale sunt creaţii umane. Spre deosebire de
valorile morale, care se creează şi se manifestă în cadrul raporturilor,
interrelaţiilor umane cotidiene, valorile sportive apar şi se manifestă într-un
cadru specific (tot ca raporturi interumane), în interiorul competiţiei, fapt care
conferă unor valori proprii moralei, atribute specifice.
În al doilea rând, credem că dacă toate valorile morale sunt spirituale
(bine, cinste, responsabilitate, datorie), valorile sportive sunt şi spirituale, cum
ar fi: conştiinţa necesităţii autodepăşirii, fair-play-ul şi altele, dar şi materiale,
legate de biologicul uman, ca forţa fizică, vitalitatea, viabilitatea etc.
În al treilea rând, valorile sportive se deosebesc de cele morale şi prin altă
coordonată. Un act moral are valoare, dacă este exclusiv dezinteresat, gratuit,
dacă între om şi om nu se interpune nici un fel de intermediar, indiferent de ce
natură este acesta. Binele este act moral numai atunci când dăm spre celălalt sau
spre ceilalţi ceva din esenţa noastră umană, fără a pretinde însă ceva sau a
aştepta ceva de la cel care am dat. In cadrul valorilor sportive, în general, apare
interesul, dorinţa de victorie, de performanţă şi astfel interrelaţia umană
sportivă nu mai este un act pur, dezinteresat.
În al patrulea rând, valorile morale sunt în marea lor majoritate valoriscop,
pe când valorile sportive sunt valori-mijloc, prin ele sau şi prin ele, omul
încercând să se împlinească, să se realizeze ca om.
În al cincilea rând, valorile morale se manifestă în lipsa unor reguli sau
legi scrise şi adoptate de societate, acceptarea sau neacceptarea lor ţinând de
tradiţie sau de opţiune individuală, subiectivă. În cazul valorilor sportive,
acestea se manifestă în interiorul unor reguli, decizii, regulamente, legi
elaborate sau impuse de /sau oricărui sportiv.
Bibliografie
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM, 2001.
valorilor. Ce sunt valorile? "Există ele obiectiv sau sunt proiecţia dorinţei
mele?" Formulată astfel, întrebarea obligă la un răspuns ce trebuie căutat în
perimetrul ontologiei (al teoriei existenţei). Or, valorile reprezintă nucleul
culturii, al acelei lumi care nu este existenţa brută, ci o lume prin care omul
supraetajează existenţa, creând deci o existenţă aparte, alta decât cea naturală.
De aceea, filosofii s-au oferit să declare că valorile sunt existenţă
obiectivă sau existenţa subiectivă. Şi aceasta pentru că valoarea se caracterizează
prin faptul că este o relaţie între subiect şi obiect. Ea nu este o existenţă anume,
ci o coexistenţă şi anume o coexistenţă obiectiv-subiectivă. Datorită acestei
particularităţi, problema valorii trebuie tratată din perspectiva filosofiei culturii,
respectiv a domeniului specializat al filosofiei, al axiologiei.
În acest caz, întrebarea de mai sus trebuie formulată în alţi termeni: ca
problemă a raportului dintre momentul obiectiv şi cel subiectiv al valorii,
respectiv: "Sunt obiectele valori pentru că subiectul le valorizează sau subiectul
le valorizează pentru că ele sunt valori?".
Faţă de această problemă filosofii s-au situat pe poziţii diferite. Unii
consideră valoarea ca fiind imanentă subiectului în funcţie de particularităţile
vieţii subiective, în care intră atracţia, plăcerea, preferinţa, dorinţa, interesul etc.
Alţii plasează temeiul valorii într-o realitate transcendentă omului, în
lumea obiectivă, în obiecte-materiale şi obiecte-ideale. Aceste orientări nu
explică dinamica valorilor, istoricitatea lor sau de ce toţi oamenii aceluiaşi
moment istoric adoptă, în genere, aceleaşi valori.
Demersul nostru de a lămuri, printr-o argumentare cît mai riguroasă,
existenţa şi specificul valorilor sportive din perspectiva filosofiei culturii a fost
confruntat cu o literatură în care problematica valorilor sportive ori era tratată la
nivelul cunoaşterii comune, ori în operele unora dintre cei mai reprezentativi
filosofi, precum Rickert, Windelband, Nietzsche etc., sau Lucian Blaga şi Tudor
Vianu - despre ea nu se scria nici un rând.
Cauzele unei atare situaţii pot fi multiple. Printre acestea, în mod sigur, se
află dezinteresul unor teoreticieni ai filosofiei culturii pentru activitatea sportivă
şi creaţiile ei, precum şi lipsa de preocupare a unor exegeţi ai activităţii sportive
de a aborda, din perspectiva filosofică, specificul şi finalitatea acestei activităţi.
Există, desigur în limbajul comun, în presa cotidiană şi, în general, în
mass-media referiri la persoane ca valori în domeniul sportului. Pe noi nu ne
interesează sensul acesta, ci cel elaborat de filosofia culturii.
Credem că pe lângă valorile economice, politice, juridice, morale,
ştiinţifice, filosofice, religioase, cele sportive îşi au şi trebuie să-şi găsească
locul cuvenit în ansamblul teoretic general despre valori.
Care este însă această lume, ce specific are, ce importanţă şi care este
raportul ei cu celelalte tipuri de valori?
Suntem de părere că printre valorile sportive putem enumera fără rezerve
fair-play-ul, autodepăşirea, tenacitatea, perseverenţa, vitalitatea, frumuseţea
fizică, viabilitatea, echilibrul comportamental, cultul muncii, al angajării totale şi
multe altele.
La o primă vedere, s-ar putea crede că valorile sportive nu ar avea specific
propriu, că multe dintre ele nu ar fi decât valori morale, iar altele estetice.
Pentru a le delimita, am încercat să apelăm la procedeul definiţiei, care ne
cere să găsim genul proxim şi diferenţa specifică. În acest sens, putem spune că
atât valorile sportive, cît şi cele morale sunt creaţii umane. Spre deosebire de
valorile morale, care se creează şi se manifestă în cadrul raporturilor,
interrelaţiilor umane cotidiene, valorile sportive apar şi se manifestă într-un
cadru specific (tot ca raporturi interumane), în interiorul competiţiei, fapt care
conferă unor valori proprii moralei, atribute specifice.
În al doilea rând, credem că dacă toate valorile morale sunt spirituale
(bine, cinste, responsabilitate, datorie), valorile sportive sunt şi spirituale, cum
ar fi: conştiinţa necesităţii autodepăşirii, fair-play-ul şi altele, dar şi materiale,
legate de biologicul uman, ca forţa fizică, vitalitatea, viabilitatea etc.
În al treilea rând, valorile sportive se deosebesc de cele morale şi prin altă
coordonată. Un act moral are valoare, dacă este exclusiv dezinteresat, gratuit,
dacă între om şi om nu se interpune nici un fel de intermediar, indiferent de ce
natură este acesta. Binele este act moral numai atunci când dăm spre celălalt sau
spre ceilalţi ceva din esenţa noastră umană, fără a pretinde însă ceva sau a
aştepta ceva de la cel care am dat. In cadrul valorilor sportive, în general, apare
interesul, dorinţa de victorie, de performanţă şi astfel interrelaţia umană
sportivă nu mai este un act pur, dezinteresat.
În al patrulea rând, valorile morale sunt în marea lor majoritate valoriscop,
pe când valorile sportive sunt valori-mijloc, prin ele sau şi prin ele, omul
încercând să se împlinească, să se realizeze ca om.
În al cincilea rând, valorile morale se manifestă în lipsa unor reguli sau
legi scrise şi adoptate de societate, acceptarea sau neacceptarea lor ţinând de
tradiţie sau de opţiune individuală, subiectivă. În cazul valorilor sportive,
acestea se manifestă în interiorul unor reguli, decizii, regulamente, legi
elaborate sau impuse de /sau oricărui sportiv.
Bibliografie
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM, 2001.
Comentarii
Trimiteți un comentariu