12.5.În pragul mileniului al III-lea.

La etapa contemporană, fiecare ţară în parte este capabilă într-o măsură tot
mai mică să dirijeze mersul evenimentelor. Şi întrucît structurile existente sunt
incapabile să soluţioneze multe probleme, oamenii manifestă nemulţumire, caută
noi structuri (de la experienţa cu Comunitatea Economică Europeană pîna la
dezmembrarea URSS şi a Iugoslaviei). Altfel spus, civilizaţia contemporană se
confruntă cu o serie de zguduiri, antagonisme şi catastrofe. Decalajul dintre
ţările bogate şi cele sărace se măreşte, ceea ce în sec. al XXI-lea poate duce nu
numai la dezordini sociale, dar şi la creşterea încordării între Nord şi Sud,
migrarea în masă a populaţiei şi prejudicii economice globale.
Puţine state s-au dovedit a fi pregătite să păşească în mileniul al III-lea.
Cele mai bune perspective la momentul respectiv le au Japonia, Coreea,
Germania, Elveţia, Ţările Scandinave şi, posibil, Comunitatea Europeană în
ansamblu. Pentru toate aceste state sunt caracteristice ritmurile înalte ale
acumulărilor, investiţiile importante în întreprinderile noi, sistemele de
învăţământ excelente, forţa de muncă de cea mai înaltă calificare şi sisteme bine
reglate de recalificare a ei, cultura de producţie, cînd în ţară sunt mai mulţi
ingineri decât jurişti, orientarea spre confecţionarea unor articole capabile să
reziste concurenţei unor articole capabile să reziste concurenţei pe piaţa
internaţională, omogenitatea culturală şi etnică. Deşi ele dispun de resurse
importante, nu banii vor rezolva toate problemele lor. Cu toate acestea, nimeni
nu pune la îndoială faptul că societăţile bogate şi cultural omogene sunt mai bine
pregătite de a intra în sec.XXI- lea.
Bibliografia
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr.Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I.Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
4. Novăcescu Dorn, Istoria civilizaţiei europene. Curs. P.I. – Timişoara:
Univesitatea „Politehnică”, 1997.
5. Eliade/Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

11.2.Arta culturii moderne: curentele artistice baroc, clasicism, impresionism, simbolism, romantism, iluminism.

Imagine
Barocul este un stil artistic apărut la sfârşitul sec. XVI-lea şi a continuat pînă la mijlocul sec.XVIII-lea. Termenul de baroc a apărut în ştiinţă la sf. secolului XIX, reprezentanţii curentului nu conştientizau că sunt creatorii unei noi orientări în artă şi nu se bazau pe anumite principii bine determinate. Termenul baroc în traducere din italiană semnifică „scoică de formă neregulată, ciudată”. Prin acest termen clasicii sec.XVII desemnau cultura, arta de prost gust. Creatorii stilului baroc au activat în perioada revoluţiei ştiinţifice, perioada cînd mentalitatea omului a cunoscut radicale schimbări. Drept consecinţă a reformelor în domeniul ştiinţei apare un sentiment de frică, instabilitate şi nesiguranţă al omului. Decepţionat de trecut şi fără un sprijin de nădejde în viitor, Omul nu se mai crede centru al Universului şi stăpîn al vieţii, fapt reflectat şi în domeniul culturii. Astfel, în literatură tot mai mult este abordată o tematică pesimistă şi dramatică, tema
Citiți mai multe

8. Civilizaţia geto-dacilor 8.1.Viaţa cotidiană a geto-dacilor: tipuri de aşezări, alimentaţia, viaţa de familie, vestimentaţia, îngrijirea sănătăţii.

Imagine
Coif geto-dac, sec.IV a.Chr Prin expresia ''viata cotidiană'' desemnăm civilizaţia in actu, adică acele manifestări de civilizaţie pe care le găsim în viaţa de toate zilele ale geto-dacilor, precum şi modul de convertire a unor fapte potenţiale de civilizaţie (tehnici şi obiecte, cunostinţe de tot felul, norme sociale şi morale) în fapte de civilizaţie efective. Pentru că ce este civilizaţia, dacă nu înserarea în viaţa de fiecare zi a fiecaruia a bunurilor culturale şi materiale, recunoaşterea şi acceptarea valorii lor sociale şi individuale. Iar masura civilizaţiei unui popor, nu este altceva decât viaţa cotidiană a indivizilor acelui popor, felul lor de a se imbrăca şi locui, de a se hrăni, de a se instrui, de a convieţui cu semenii, de a-şi duce viaţa de familie, de a-şi creşte copii, de a munci şi a-şi petrece timpul liber, raporturile lor cu natura etc. Dintre toate acestea ne vom opri doar la câteva aspecte, acelea despre care putem sp
Citiți mai multe

12.2.Curentele artistice şi filosofice.

O direcţie tradiţională în literatură a continuat să fie realismul, care, tinzind să zugrăvească veridic realitatea, redă mentalitatea, ideile filosofice şi politice dominante ale epocii. Curentul realist şi-a găsit expresie în operele scriitorilor M.Andersen, R.Rolland, T.Mann, E.Hemingway. În fosta U.R.S.S. curentul realist a fost supus intereselor partinice de promovare a idealurilor comuniste. Această direcţie era numită realism socialist, printre reprezentanţi fiind K.Simonov, A.Tvardovski, M.Şolohov, E.Bucov, A.Lupan. Mulţi scriitori contemporani sunt în căutarea unor noi modalităţi de abordare a problemelor umane. In operele sale ei redau frecvent fenomenul alinării omului, adică al transformării produselor activităţii umane în forme străine lui, al denaturării relaţiilor personale din cauza banilor, reprezentării deformate a realităţii. O deosebită atenţie se acordă psihicului uman, problemelor integrării omului în societate. În dramaturgie se manifestă curentul ab
Citiți mai multe