6. Cultura şi civilizaţia Greciei Antice 6.1 Caracteristica generală a culturii greceşti

Insulele greceşti sunt recunoscute drept locul de naştere al vieţii
intelectuale occidentale. Pentru a înţelege impactul considerabil al civilizaţiei
greceşti asupra tuturor realizărilor culturale viitoare ale Europei, trebuie să ne
întoarcem la perioada primordială a umanităţii, cea mitologică. Mitologia greacă
reprezintă un ansamblu de legende care provin din religia vechii civilizaţii elene,
cu zei creatori, intrigi în Eden şi eroi civilizatori. Aceste poveşti erau cunoscute
de către toţi grecii din antichitate şi, în pofida scepticismului unor gânditori, le
ofereau oamenilor atât ritualuri, cât şi istorie.
În mitologia greacă zeii panteonului capătă însuşiri omeneşti, însă rămân,
înainte de toate, personificări ale forţelor universului, care acţionează asupra
vieţii şi destinului oamenilor, explicând ceea ce pare inexplicabil într-un mod
raţional. Ei sunt mai mult sau mai puţin schimbători şi, cu toate că uneori par a
avea simţul dreptăţii, sunt adesea meschini sau răzbunători. Lumea mitologiei
greceşti este complexă, plină de monştri, războaie, intrigi şi zei care intervin în
permanenţă. Aceste credinţe pot fi comparate cu modul în care unii creaţionişti
creştini din zilele noastre echivalează literal Biblia cu istoria lor.

Parthenon, Atena, Grecia

Poporul grec are un merit imens faţă de cultura şi civilizaţia

contemporană. Categoriile gândirii, de care ne folosim, au fost definite de el.

Acestui popor îi datorăm esenţialul arsenalului intelectual şi principiile morale.

Chiar şi învăţătura creştină, care se află şi astăzi la baza civilizaţiei europene, ni

s-a transmis prin intermediul gândirii greceşti care i-a elaborat şi sistematizat

ideile fundamentale. Descifrarea tăbliţelor de lut miceniene ne oferă posibilitatea

să cunoaştem începuturile culturii greceşti încă din sec. al XV-lea a.Chr. Limba

greacă este reprezentată în continuu de texte literare datând din sec. VIII a.Chr.

până în zilele noastre.

Cadrul geografic în care a apărut şi a evoluat civilizaţia şi cultura greacă

cuprinde nu numai Grecia continentală, ci şi coasta apuseană a Asiei Mici,

insulele Mării Egee, iar mai târziu coloniile din sudul Italiei şi Sicilia, de pe

ţărmul Mării Negre. Populaţia, care a devenit celebră graţie creaţiei artistice,

filosofice şi ştiinţifice s-a format prin hibridarea populaţiei locale şi triburilor de

războinici indo-europeni, care a evoluat în câteva valori şi s-a încheiat în

mileniul II a.Chr.

Cultura şi civilizaţia greacă au parcurs câteva perioade istorice: perioada

arhaică, perioada preclasică, clasică şi postclasică.

Perioada arhaică cuprinde anii 800-700 a.Chr. În această perioadă are loc

procesul construirii oraşelor-state. În cetate puterea aparţinea proprietarilor de

pământ, izvor de bază a bogăţiei. Aici se constituie regimul succesoral care

prevede împărţirea averii în părţi egale la moştenitorii direcţi. Pentru proprietarii

mici acest obicei duce la sărăcirea lor. Această situaţie i-a determinat pe greci să

ia calea colonizării. Dezechilibrul social din cetate deseori favoriza răsturnări

politice, drept rezultat avea loc concentrarea puterii în mâinile unui singur om,

astfel punînd începutul unei noi forme de conducere - tiraniile. Tiranii

favorizează deopotrivă artele şi literatura din dorinţa de lux şi pentru a

impresiona imaginaţia locuitorilor cetăţii.

Din anii 600-500 a.Chr. Grecia întră într-o nouă perioadă – preclasică,

remarcată prin dezvoltare politică. În această perioadă se dezvoltă şi se formează

cadrul juridic al cetăţii, care reglementa situaţia cetăţenilor. În Atena, prin

consimţământul tuturor, arhonte şi legislator a fost ales Solon, care a reformat

constituţia statutului atenian, punând baza viitoarei democraţii antice.

Secolul al VI – lea a.Chr. este marcat prin expansiunea regatului persan.

În sec V a.Chr. în rezultatul a două războaie greco-persane victorioase Grecia a

intrat într-o nouă perioadă - clasică, care a intrat în istorie ca o epocă “de aur” a

culturii şi civilizaţiei greceşti, iar Atena devine centrul vieţii culturale. În sec. IV

a.Chr. Grecia intră în perioada postclasică, caracterizată prin expensiunea lui

Alexandru Macedon, care se încheie cu apariţia formaţiunilor politicoadministrative

sub forma statelor „eleniste”. Principala caracteristică a acestei

perioade constă în infuzia elementelor culturale greceşti în statele înfiinţate de

urmaşii lui Alexandru, fenomen extraordinar, care semnifică expansiunea fără

precedent în lumea veche a limbii, moravurilor şi altor forme de infrastructură

greceşti