8.3.Cunoştinţe ştiinţifice. Scrisul la geto-daci.
Multă vreme geto-dacii nu au cunoscut şi nu au folosit scrisul, cel puţin aşa
ne spun specialiştii, avându-se în vedere că pînă la prima parte a epocii Latene nu
avem nici un indiciu, deocamdată, care sa probeze contrariul. Pentru vremea
respectivă însă analfabetismul nu era ''semnul infailibil al unei subdezvoltări'',
cum sublinia H. Daicoviciu, şi nici una din cauzele acesteia. Se putea ajunge la un
grad suficient de inalt de dezvoltare fără a simţi nevoia scrisului, societatea getodacică
fiind o dovadă elocventă a acestui lucru. Numai că de la un anumit
moment a fi în istorie şi a face istorie înseamna nevoia scrisului. Acest moment
este resimţit şi de lumea geto-dacică. Contactele cu lumea greacă şi romană, cu
statele din ''noua confederaţie dacă'', stadiul dezvoltării sociale, economice şi
culturale, angrenarea în marile evenimente politice ale antichitatii europene de la
Dunărea de Jos, au impus cunoaşterea şi folosirea scrierii în societatea dacică.
Dacă în vremea lui Burebista şi imediat după el preponderentă era folosirea
scrierii greceşti, în secolul I p.Chr. preponderent în scrierea geto-dacilor, era
alfabetul latin. Chiar dacă în lumea dacică se cunoştea scrierea, fireşte, ea nu a
fost niciodată la îndemâna oricui. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare, cele
pomenite în izvoarele literare se referă la conducători, iar descoperirile
arheologice în acest domeniu sunt aproape în totalitate la Sarmizegetusa. Scrierea
a ramas, la geto-daci, un apanaj al curţii regale şi al preoţimii înalte.
Cât priveşte aşa-zisele cunoştinte stiinţifice ale geto-dacilor (din societatea
geto-dacică, mai precis), majoritatea istoricilor, unii dintre ei cu mai puţin
discernământ, invocă vestitul pasaj din Geticele lui Iordanes. Acesta, entuziasmat
de cele aflate despre activitatea lui Deceneu, pe care îl considera strămoşul său,
scria: ''... Observând dispoziţia lor (a dacilor) de a-l asculta în toate şi că ei sunt
din fire inteligenţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în
aceasta un maetru priceput. El i-a invăţat morală, dezbărându-i de moravurile
lor cele barbare; i-a instruit in ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască potrivit
legilor naturii...; i-a invăţat logica, făcîndu-i cu mintea superiori celorlalte
popoare; arătându-le practica, i-a îndemnat să petreacă în fapte bune;
demonstrîndu-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat
mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii
şi cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus
sub ce nume şi sub ce semn cele trei sute patruzeci şi sase de stele trec în drumul
lor cel repede de la răsărit la apus spre a se apropia sau îndepărta de polul
ceresc. Vezi ce mare plăcere că nişte oameni prea viteji să se indeletnicească cu
doctrinele filosofice cînd mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe
unul cercetînd poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe
acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observînd eclipsele
soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală
este dus înapoi spre regiunea occidentală...''
In acest text al lui Iordanes exagerările sunt evidente, dar ar fi o greşeală
respingerea sa în bloc. Dincolo de veşmântul său naiv, textul oglindeşte un tablou
real, nu acela al unui întreg popor preocupat de astronomie, botanică, filosofie
etc., ci al unei restrînse categorii de învăţaţi ocupaţi cu astfel de îndeletniciri, nu
''intelectuali'' de meserie (societatea geto-dacilor făcînd prea puţine progrese
pentru că în sînul ei să apară filosofi şi oameni de ştiinţă specialişti), ci preoţi.
Aceşti preoţi daci posedau şi mânuiau, pentru a-şi spori autoritatea, un minimum
de cunoştinţe ştiinţifice, bazate pe seculara experienţă a poporului şi pe contactul
cu lumea greco-romană, în primul rând.
Datele oferite de Iordanes sunt completate, însă, şi de alte izvoare literare
(Dioscorides, de exemplu) precum şi de descoperirile arheologice. Dintre acestea
din urmă, cel mai strălucit exemplu rămîne marele sanctuar circular din incinta
sacra a Sarmizegetusei. După unele interpretări mai noi, altarul incintei, numit şi
''Soarele de Andezit'', constituie un posibil cadran solar.
ne spun specialiştii, avându-se în vedere că pînă la prima parte a epocii Latene nu
avem nici un indiciu, deocamdată, care sa probeze contrariul. Pentru vremea
respectivă însă analfabetismul nu era ''semnul infailibil al unei subdezvoltări'',
cum sublinia H. Daicoviciu, şi nici una din cauzele acesteia. Se putea ajunge la un
grad suficient de inalt de dezvoltare fără a simţi nevoia scrisului, societatea getodacică
fiind o dovadă elocventă a acestui lucru. Numai că de la un anumit
moment a fi în istorie şi a face istorie înseamna nevoia scrisului. Acest moment
este resimţit şi de lumea geto-dacică. Contactele cu lumea greacă şi romană, cu
statele din ''noua confederaţie dacă'', stadiul dezvoltării sociale, economice şi
culturale, angrenarea în marile evenimente politice ale antichitatii europene de la
Dunărea de Jos, au impus cunoaşterea şi folosirea scrierii în societatea dacică.
Dacă în vremea lui Burebista şi imediat după el preponderentă era folosirea
scrierii greceşti, în secolul I p.Chr. preponderent în scrierea geto-dacilor, era
alfabetul latin. Chiar dacă în lumea dacică se cunoştea scrierea, fireşte, ea nu a
fost niciodată la îndemâna oricui. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare, cele
pomenite în izvoarele literare se referă la conducători, iar descoperirile
arheologice în acest domeniu sunt aproape în totalitate la Sarmizegetusa. Scrierea
a ramas, la geto-daci, un apanaj al curţii regale şi al preoţimii înalte.
Cât priveşte aşa-zisele cunoştinte stiinţifice ale geto-dacilor (din societatea
geto-dacică, mai precis), majoritatea istoricilor, unii dintre ei cu mai puţin
discernământ, invocă vestitul pasaj din Geticele lui Iordanes. Acesta, entuziasmat
de cele aflate despre activitatea lui Deceneu, pe care îl considera strămoşul său,
scria: ''... Observând dispoziţia lor (a dacilor) de a-l asculta în toate şi că ei sunt
din fire inteligenţi, i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în
aceasta un maetru priceput. El i-a invăţat morală, dezbărându-i de moravurile
lor cele barbare; i-a instruit in ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască potrivit
legilor naturii...; i-a invăţat logica, făcîndu-i cu mintea superiori celorlalte
popoare; arătându-le practica, i-a îndemnat să petreacă în fapte bune;
demonstrîndu-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat
mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii
şi cum globul de foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus
sub ce nume şi sub ce semn cele trei sute patruzeci şi sase de stele trec în drumul
lor cel repede de la răsărit la apus spre a se apropia sau îndepărta de polul
ceresc. Vezi ce mare plăcere că nişte oameni prea viteji să se indeletnicească cu
doctrinele filosofice cînd mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe
unul cercetînd poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe
acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observînd eclipsele
soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală
este dus înapoi spre regiunea occidentală...''
In acest text al lui Iordanes exagerările sunt evidente, dar ar fi o greşeală
respingerea sa în bloc. Dincolo de veşmântul său naiv, textul oglindeşte un tablou
real, nu acela al unui întreg popor preocupat de astronomie, botanică, filosofie
etc., ci al unei restrînse categorii de învăţaţi ocupaţi cu astfel de îndeletniciri, nu
''intelectuali'' de meserie (societatea geto-dacilor făcînd prea puţine progrese
pentru că în sînul ei să apară filosofi şi oameni de ştiinţă specialişti), ci preoţi.
Aceşti preoţi daci posedau şi mânuiau, pentru a-şi spori autoritatea, un minimum
de cunoştinţe ştiinţifice, bazate pe seculara experienţă a poporului şi pe contactul
cu lumea greco-romană, în primul rând.
Datele oferite de Iordanes sunt completate, însă, şi de alte izvoare literare
(Dioscorides, de exemplu) precum şi de descoperirile arheologice. Dintre acestea
din urmă, cel mai strălucit exemplu rămîne marele sanctuar circular din incinta
sacra a Sarmizegetusei. După unele interpretări mai noi, altarul incintei, numit şi
''Soarele de Andezit'', constituie un posibil cadran solar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu