2. Valoarea – concept fundamental al filosofiei culturii 2.1Definirea conceptului de valoare

Procesul creaţiei a constituit o preocupare constantă a majorităţii
personalităţilor de mare accent ale umanităţii, până în secolul al XlX-lea
meditaţia asupra valorilor a dat naştere unor importante demersuri filosofice, dar
nu şi unei discipline sau domeniu specializat care să trateze lumea valorilor şi
problematica pe care aceasta o implică. Preocupările teoretice erau orientate,
uneori aproape exclusiv, asupra valorilor "clasice" de natură spirituală
recunoscute şi venerate încă din antichitate, ca binele, frumosul, adevărul şi
divinul (sacrul), valori cărora în funcţie de epoca istorică li se acorda statut de
instanţe absolute. În consecinţă, înseşi teoriile despre valori au căpătat, pe rând,
profilul impus de specificul valorii considerată supremă, absolută.
Această tendinţă de a acorda valorilor "cardinale" atenţie exclusivă sau de
a institui supremaţia uneia sau alteia dintre ele a constituit un handicap teoretic
ce a frânat abordarea raţională, de ansamblu, a lumii valorilor.
Cercetătorii sunt de acord că tocmai din acest motiv generalizarea noţiunii
de "valoare" a pornit nu dinspre filosofie în primul rând (aşa cum era de
aşteptat), ci dinspre unele discipline cu domenii mai restrânse de cercetare, în
special dinspre economia politică clasică, un merit deosebit având în acest sens
Adam Smith. Treptat, s-a impus concepţia conform căreia se poate vorbi despre
valoare în orice domeniu al socialului: politic, ştiinţific, juridic etc. De
asemenea, treptat o seamă de investigaţii au devenit tot mai specializate şi au
luat un caracter ştiinţific în sociologie, logică, politologie, economie,
antropologie etc.
Studii şi teorii numeroase şi destul de diversificate cu privire la valori au
continuat să fie elaborate în filosofie, dând naştere unui domeniu specializat al
acesteia - axiologia.
Termenul provine de la cuvintele greceşti "axia - valoare" şi "logos -
cuvânt", teorie sau, după unii autori, de la "axios - preţios, demn de stimă" şi
"logos - teorie" şi se traduce prin teoria generală a valorii (a ceva demn de a fi
preţuit). Axiologia s-a impus deci ca disciplină filosofică ce-şi propune să
găsească răspunsuri la problemele legate de geneza, natura, structura,
cunoaşterea, realizarea, ierarhizarea şi funcţiile valorilor în viaţa socială,
corelaţia dintre ele, dinamica sistemelor de valori. Ea presupune o sintetizare a
rezultatelor obţinute de etică, estetică, logică, economie etc., care abordează şi
ele valori specifice. Dar, spre deosebire de aceste discipline, axiologia pune în
centrul preocupărilor sale problema raportului dintre momentul obiectiv şi cel
subiectiv al valorii, surprinde relaţiile dintre diferitele tipuri de valori şi modul
de funcţionare a subsistemelor de valori în ansamblul sistemului social,
încercând să clarifice esenţa valorii ca atare.
Bazele axiologiei ca disciplină specializată au fost puse începând de la
jumătatea secolului al XlX-lea de H. Lotze şi F. Nietzsche, dar o mare
contribuţie a avut-o şcoala neokantiană de la Baden, prin W.Windelband şi
H.Rickert.
Preocupări notabile de filosofia valorilor au avut L.Blaga, T.Vianu. Ei au
demonstrat, printre altele, că fiecare societate îşi are tabla sa specifică de valori,
profilul ei axiologic propriu, ierarhia sa valorică în funcţie de mentalităţile, de
idealurile sociale ale comunităţilor. Aceasta structurează relativ unitar sistemul
axiologic al societăţii respective, îl defineşte şi îl individualizează. Studiile lui
L.BIaga, concretizate în „Trilogia culturii" sau „Trilogia valorilor" în care emite
judecăţi de valoare despre stil sau "spaţiul mioritic" în abordarea spiritualităţii
poporului, sunt semnificative în acest sens.
În sens restrâns, cultura este definită ca ansamblul valorilor existente la un
moment dat în societate. Ne propunem să ancorăm acum în domeniul valorilor,
pentru a elucida o parte din problematica ce o implică.
Valoarea reprezintă un raport între un obiect în genere (un bun material, o
creaţie spirituală, un principiu, o idee, un comportament) şi un subiect care
apreciază obiectul respectiv. Valoare este preţul unui obiect pentru un subiect,
pentru omul care evaluează, apreciază, năzuieşte către aceste determinări
calitative pe care le posedă un obiect, un fenomen, o idee.
Obiectul devine obiect al valorizării în virtutea calităţilor pe care le are.
Subiectul apreciază aceste calităţi în măsura în care ele îi satisfac anumite
trebuinţe de ordin material sau spiritual.
Raportul dintre obiect şi subiect în cadrul valorii se stabileşte într-un
context sociouman determinat. Subiectul realizează actul de valorizare în
virtutea unor criterii care variază de la o epocă la alta, de la un grup social la
altul. Actul de conservare a valorilor aparţine colectivităţilor umane şi nu
indivizilor izolaţi. Un bun material, o idee, un principiu devin valori numai când
sunt recunoscute ca atare de o colectivitate, iar individul apreciază lumea din
jurul său cu ajutorul unor criterii pe care le oferă societatea.
În aprecierea valorilor, criteriile se individualizează în funcţie de "datele"
personale ale celui care apreciază, în actul de valorizare împletindu-se de fapt
individualul cu socialul, dorinţe personale cu criterii existente în societate. La o
primă abordare, lumea valorilor apare ca deosebit de complexă şi eterogenă.
Valorile se deosebesc nu numai în funcţie de domeniul creaţiei şi vieţuirii
lor, deci ca specii distincte (artistice, ştiinţifice, morale etc), ci şi prin faptul că
indiferent de domeniul dat avem valori-idealuri şi valori-bunuri, valorile
lucrurilor şi valorile persoanelor, valori fundamentale şi valori derivate etc. Prin
urmare, o caracteristică generală a valorilor este diversitatea.