4.4.Difuziunea şi influenţa culturii indiene.

Cultura şi civilizaţia indiană au dat multor ţări ale lumii modele şi sugestii,
au exercitat influenţa în domeniile cele mai diverse.
În direcţia occidentală influenţa Indiei a fost mult împiedicată de negustorii
şi cuceritorii arabi, care monopolizaseră căile spre Occident. În schimb, spre răsărit
drumul era liber. Chiar în ultimele secole ale Vechii Ere negustorii indieni au
pătruns în Kampuchia, Anam şi Java, iar mai târziu au ajuns până în insulele
Borneo şi Sumatra. În toate aceste regiuni – la care s-au adăugat China, Japonia,
etc. – s-au difuzat forme de cultură indiană în mod masiv, până la “a deveni uneori
dominante” în respectivele ţări: obiceiurile cotidiene, religia buddhistă, sistemele
filosofice, ştiinţele, arhitectura, scuptură şi pictură.
În ţările europene, ceea ce s-a difuzat mai întîi din cultura indiană au fost
fabulele. Panciatantra – a cărei influenţă asupra celebrei culegeri “O mie şi una de
nopţi” este evidentă, a intrat din sec. XI în circuitul cultural european, tradusă fiind
în circa 50 limbi.
Cît priveşte cultura română, remarcabilă este versiunea integrală a
Panciatantrei realizată de Th.Simenschi, din care provine legenda vieţii lui Buddha,
răspândită în Occident datorită unei traduceri greceşti. Prin intermemediul unei
versiuni în slavonă această operă a devenit popularul nostru roman “Varlaam şi
Ioasaf”, care a avut o remarcabilă influenţă şi în folclorul nostru, şi chiar în pictura
noastră religioasă. Cele 32 de scene pictate la Mănăstirea Neamţ sunt în bună parte
inspirate din această carte populară, iar în frescele de la Voroneţ figurile de sfinţi
amintesc poziţia lui Buddha şi a altor figuri din sculpturile şi miniaturile indiene.
Tot în literatura noastră populară, Sindipa - povestirea înţeleptului indian
Siddhapati despre falsitatea femeilor a devenit un „Decameron românesc”.
Capodopera literaturii sanscrite în Europa a fost Sakuntala, care l-a inspirat
puternic pe Herder, Goethe, precum şi mulţi muzicieni europeni, precum
Th.Gautier, F. Schubert, F. Weingartner.
Dar în primul rând cultura indiană a intrat mai profund în conştiinţa culturală
a Europei în ultimele două secole prin filosofia sa. Filosofia indiană a inspirat
operele poeţilor precum W.Blake, Shelley, Heine, R. Wagner şi M. Eminescu. Idei
buddiste au incorporat în filosofia sa Shopenhauer, Nietzsche, Kant. Schelling
considera Upanişadele ca fiind rezervorul celei mai pure înţelepciuni; iar Nietzsche
spre sfîrşitul vieţii tot mai mult aborda ideea „eternei reîntoarceri”, mit studiat cu
desăvârşita sa competenţă de indianistul Mircea Eliade.
În secolul nostru Europa şi America au mai făcut multe alte împrumuturi din
vechea filosofie indiană.
Bibliografie
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
4. Eliade/Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
5. Dragomir C., Coiful magic. Miturile şi legende ale popoarelor lumii,
Chişinău, 1990.
6. Ambrosi N., Budevici A., Evoluţia managerială a fenomenelor mişcării
olimpice, educaţiei fizice şi sportului, Chişinău, 2010.