6.5.Din istoria Jocurilor antice.
Istoricieni epocii contemporane din ce în ce mai mult încearcă să realizeze
o analiză comparativă a Jocurilor Olimpice antice şi a celor din zilele noastre. Pe
timpul desfăşurării olimpiadei poate ca aţi auzit publicişti, critici, comentatori şi
chiar atleţi, cum că Jocurile Olimpice sunt prea comerciale, prea politice, prea
profesionale. Ori ca arbitrajul este prea naţionalist.
Este uşor sa afirmi că Jocurile Olimpice antice erau diferite, ca atleţii
greci antici erau curaţi la minte şi trup, că ei se antrenau şi concurau nu din alt
motiv decât pasiunea pentru exerciţiile fizice, de dragul competiţiei şi în onoarea
zeilor lor.
In realitate, politica, naţionalismul, comerţul şi atleţii erau într-o strânsă
legătură pe timpul Jocurilor antice. Noi poate că nu ne dăm seama, dar astăzi
jocurile moderne recreează, cu o acurateţe surprinzătoare, climatul şi
circumstanţele în care se desfăşurau Jocurile Olimpice antice.
Jocurile antice erau la început o parte a unui festival religios în onoarea lui
Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti. Festivalul şi jocurile se ţineau la
Olympia, sanctuar rural din partea de vest a Peloponezului. Sanctuarul lui Zeus
de la Olympia a fost locul, unde primele jocuri ţinute erau parte a festivalului
religios în cinstea lui Zeus. Templul lui Zeus era chiar în centru.
Grecii veneau la Sanctuarul lui Zeus de la Olympia împărtăşind aceleaşi
credinţe religioase şi vorbind aceeaşi limbă. Atleţii erau toţi cetăţeni bărbaţi ai
oraşelor-state din toate colturile lumii greceşti, începând cu îndepărtata Iberia
(Spania) din vest şi pînă la Marea Neagra (Turcia) în est.
Sanctuarul a fost numit în antichitate după muntele Olympos, cel mai înalt
munte din Grecia continentală. In mitologia greacă, muntele Olympos era casa
celor mai mari zei şi zeiţe greceşti. Jocurile Olimpice antice au început în anul
776 a.Chr., anul din care participanţii şi învingătorii Jocurilor încep să fie
înregistraţi în surse scrise.Contrar evidentei, atât literare cît şi arheologice, este
posibil ca jocurile să existe la Olympia mult mai devreme decât aceasta dată,
probabil de prin secolele X sau IX a.Chr.
Nuditatea la Jocuri Sunt două legende care se referă la această chestiune.
Una dintre ele spune că a fost un alergător din Megara, Orsippos sau Orrhippos
care, în 720 a.Chr., a fost primul care a alergat gol pe stadion, atunci când şi-a
pierdut şorţul în timpul cursei. După cealaltă legendă, se spune că spartanii au
întrodus nuditatea la Jocurile Olimpice în secolul VIII a.Chr., după tradiţia lor.
Nu se ştie sigur dacî primul câştigător al olimpiadei a alergat gol sau nu. Dar,
din sec. VIII a.Chr. nuditatea era deja prezentă la întrecerile masculine.
Începând cu anul 776 a.Chr., Jocurile Olimpice s-au ţinut în Olympia la
fiecare 4 ani vreme de aproape 12 secole. Probe atletice adiţionale au fost
adăugate treptat pînă când, din sec. V a.Chr. festivalul religios se desfăşura timp
de 5 zile. Probele atletice includeau: 3 curse de alergare, pentatlonul (5 întreceri:
aruncarea discului, aruncarea suliţei, săritura în lungime, luptele si cursele),
pugme (box), pale (lupte).
Probe suplimentare, ecvestre şi pentru oameni, au fost adăugate de-a
lungul istoriei Jocurilor Olimpice. Probele ecvestre se ţineau pe hipodrom şi
erau o importantă parte a Jocurilor Olimpice antice. Din sec. V a.Chr. au fost
incluse curse cu un cal şi cu patru cai.
Deşi jocurile antice s-au desfăşurat la Olympia, în Grecia, din anul 776
a.Chr. până în anul 393 p.Chr., a fost nevoie de 1503 ani pentru a fi reluate.
Primele Jocuri Olimpice moderne s-au ţinut la Atena, Grecia, în 1896. Omul
responsabil pentru renaşterea lor a fost un francez, baronul Pierre de Coubertin,
care şi-a prezentat ideea în 1894. După părerea sa, trebuia ca jocurile moderne sa
se reia iniţial în 1900 în oraşul său natal Paris, dar delegaţii din 34 de ţări unde el
şi-a susţinut ideea l-au convins să organizeze jocurile începând cu anul 1896, iar
prima gazdă să fie Atena.
Steagul olimpic modern cu 5 cercuri înlănţuite, fiecare dintr-o culoare
primară utilizată în steagurile ţărilor participante la jocuri, a fost introdus în
1908.
Flacăra olimpică. Ideea torţei olimpice şi a flăcării olimpice a fost
inaugurată la Jocurile Olimpice din 1932, de la Los Angeles. Construcţia
Colosseumului de la Los Angeles includea o facilitate pentru o mare flacăra. Nu
se cunoaşte nici-o relatare despre transmiterea torţei la Jocurile Olimpice antice.
Totuşi, se ştie că se practica transmiterea de torţe la alte festivaluri atletice antice
greceşti, inclusiv la acela ţinut la Atena. Transmiterea torţei la Jocurile Olimpice
moderne s-a introdus pentru prima data în anul 1936, la Jocurile Olimpice de la
Berlin.
Jurământul olimpic a fost introdus in 1920. In 1911 s-a aprobat pentru
prima data sa se desfăşoare Jocuri Olimpice de iarnă separate, începând cu anul
1916, dar, din cauza primului război mondial, aceasta nu s-a putut face pînă în
anul 1924, când ele s-au desfăşurat la Chamonix. Începând cu Lillehammer, din
1994, s-a decis ca fiecare an par sa fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vara şi de
iarnă alternativ), ele desfăsurandu-se la fiecare 4 ani.
Una dintre problemele discutate despre Jocurile Olimpice moderne este cea a
amatorismului sau profesionalismului atleţilor. Aceasta nu a fost o preocupare
pentru grecii antici pînă când atleţii au început să primească în mod regulat premii
substanţiale în bani. In realitate, cuvântul athlete în greaca veche însemnă "cineva
care concurează pentru un premiu" şi provenea din alte două cuvinte greceşti,
athlos însemnând "întrecere" şi athlon însemnând "premiu".
Învingătorii Totodată, la cele mai prestigioase festivaluri atletice
(festivaluri pan-helenice), singurele premii date erau crengi cu frunze: de măslin
la Olympia, de lauri la Delphi, de pin la Isthmia, şi de pătrunjel la Nemeea.
Conform lui Phlegon, un istoric roman din sec. al II-lea p.Chr., o creangă
de măslin a devenit premiu pentru câştigătorii de la Olympia începând cu anul
752 a.Chr., la sfatul Oracolului din Delphi.
În ceea ce priveşte remunerarea învingătorilor sursele istorice
menţionează mai multe modalităţi. Astfel conform relatărilor unui istoric roman,
Plutarh, un învingător la Olimpiadă, fiind cetăţean al Atenei se putea aştepta să
primească în anul 600 p.Chr. un premiu în bani, de 500 drahme, o adevărată
comoară. Un învingător din Isthmia putea primi 100 drahme. Dintr-o inscripţie
ateniană din sec. al 5-lea p.Chr., cunoaştem că un învingător olimpic atenian a
primit mâncare gratuită în piaţa oraşului pentru tot restul vieţii sale, un fel de
pensiune zilnică. Mai târziu, în epoca elenistică şi romană, pensiunile atleţilor au
devenit mai formale şi puteau fi cumpărate sau vândute.
Conceptul de "atlet amator" dezvoltat în sec. al XIX-lea a fost străin
grecilor antici pînă când câştigarea unor premii prestigioase a devenit o
determinare în a deveni atlet.
Primul maraton feminin s-a desfăşurat la Jocurile Olimpice din 1984 de la
Los Angeles. Softballul şi-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice din 1996
de la Atlanta. Este o probă numai pentru femei.
Echipa de hochei feminină a SUA a făcut istorie la Jocurile Olimpice de
iarnă din 1998 de la Nagano, câştigând prima medalie de aur la debutul olimpic
al hocheiului feminin. În anul 2000 la Sydney au fost întroduse următoarele
probe: polo feminin, săritura cu prăjina pentru femei, sărituri de la trambulină
pentru femei, înot sincron pentru femei, aruncarea ciocanului pentru femei.
Pentru cetăţenii greci risipiţi prin oraşele-polise celebrarea Jocurilor
Olimpice în antichitate era o ocazie de a se reuni. La jocuri ei discutau probleme
politice importante, celebrau victorii militare comune şi chiar erau încheiate
alianţe politice şi militare.
Dar jocurile nu erau numai un prilej de a discuta evenimentele politice;
ele erau, de asemenea, cauza unor conflicte politice. Controlul asupra organizării
jocurilor aducea prestigiu, avantaje economice şi, cel mai important, influenţa
politică. În jurul de sec. VII a.Chr. se cunoaşte despre disputa asupra controlului
Sanctuarului lui Zeus din Olympia între oraşul Elis (30 mile la nord) şi micul
oraş vecin Pisa.
Armistiţiul olimpic a fost instituit de oraşul-stat Elis pentru a se proteja
împotriva incursiunilor militare care puteau întrerupe jocurile. La fiecare 4 ani,
soli speciali din Elis erau trimişi în toate colţurile lumii greceşti pentru a anunţa
apropierea festivalului de la Olympia şi a jocurilor. Împreună cu aceste ştiri, ei
anunţau şi armistiţiul olimpic, care proteja atleţii, vizitatorii, spectatorii şi
trimişii oficiali care veneau la festival şi erau implicaţi în conflicte locale. Orice
violare a armistiţiului Olimpic era pedepsită cu o amendă substanţială în numele
zeului olimpic Zeus.
o analiză comparativă a Jocurilor Olimpice antice şi a celor din zilele noastre. Pe
timpul desfăşurării olimpiadei poate ca aţi auzit publicişti, critici, comentatori şi
chiar atleţi, cum că Jocurile Olimpice sunt prea comerciale, prea politice, prea
profesionale. Ori ca arbitrajul este prea naţionalist.
Este uşor sa afirmi că Jocurile Olimpice antice erau diferite, ca atleţii
greci antici erau curaţi la minte şi trup, că ei se antrenau şi concurau nu din alt
motiv decât pasiunea pentru exerciţiile fizice, de dragul competiţiei şi în onoarea
zeilor lor.
In realitate, politica, naţionalismul, comerţul şi atleţii erau într-o strânsă
legătură pe timpul Jocurilor antice. Noi poate că nu ne dăm seama, dar astăzi
jocurile moderne recreează, cu o acurateţe surprinzătoare, climatul şi
circumstanţele în care se desfăşurau Jocurile Olimpice antice.
Jocurile antice erau la început o parte a unui festival religios în onoarea lui
Zeus, tatăl tuturor zeilor şi zeiţelor greceşti. Festivalul şi jocurile se ţineau la
Olympia, sanctuar rural din partea de vest a Peloponezului. Sanctuarul lui Zeus
de la Olympia a fost locul, unde primele jocuri ţinute erau parte a festivalului
religios în cinstea lui Zeus. Templul lui Zeus era chiar în centru.
Grecii veneau la Sanctuarul lui Zeus de la Olympia împărtăşind aceleaşi
credinţe religioase şi vorbind aceeaşi limbă. Atleţii erau toţi cetăţeni bărbaţi ai
oraşelor-state din toate colturile lumii greceşti, începând cu îndepărtata Iberia
(Spania) din vest şi pînă la Marea Neagra (Turcia) în est.
Sanctuarul a fost numit în antichitate după muntele Olympos, cel mai înalt
munte din Grecia continentală. In mitologia greacă, muntele Olympos era casa
celor mai mari zei şi zeiţe greceşti. Jocurile Olimpice antice au început în anul
776 a.Chr., anul din care participanţii şi învingătorii Jocurilor încep să fie
înregistraţi în surse scrise.Contrar evidentei, atât literare cît şi arheologice, este
posibil ca jocurile să existe la Olympia mult mai devreme decât aceasta dată,
probabil de prin secolele X sau IX a.Chr.
Nuditatea la Jocuri Sunt două legende care se referă la această chestiune.
Una dintre ele spune că a fost un alergător din Megara, Orsippos sau Orrhippos
care, în 720 a.Chr., a fost primul care a alergat gol pe stadion, atunci când şi-a
pierdut şorţul în timpul cursei. După cealaltă legendă, se spune că spartanii au
întrodus nuditatea la Jocurile Olimpice în secolul VIII a.Chr., după tradiţia lor.
Nu se ştie sigur dacî primul câştigător al olimpiadei a alergat gol sau nu. Dar,
din sec. VIII a.Chr. nuditatea era deja prezentă la întrecerile masculine.
Începând cu anul 776 a.Chr., Jocurile Olimpice s-au ţinut în Olympia la
fiecare 4 ani vreme de aproape 12 secole. Probe atletice adiţionale au fost
adăugate treptat pînă când, din sec. V a.Chr. festivalul religios se desfăşura timp
de 5 zile. Probele atletice includeau: 3 curse de alergare, pentatlonul (5 întreceri:
aruncarea discului, aruncarea suliţei, săritura în lungime, luptele si cursele),
pugme (box), pale (lupte).
Probe suplimentare, ecvestre şi pentru oameni, au fost adăugate de-a
lungul istoriei Jocurilor Olimpice. Probele ecvestre se ţineau pe hipodrom şi
erau o importantă parte a Jocurilor Olimpice antice. Din sec. V a.Chr. au fost
incluse curse cu un cal şi cu patru cai.
Deşi jocurile antice s-au desfăşurat la Olympia, în Grecia, din anul 776
a.Chr. până în anul 393 p.Chr., a fost nevoie de 1503 ani pentru a fi reluate.
Primele Jocuri Olimpice moderne s-au ţinut la Atena, Grecia, în 1896. Omul
responsabil pentru renaşterea lor a fost un francez, baronul Pierre de Coubertin,
care şi-a prezentat ideea în 1894. După părerea sa, trebuia ca jocurile moderne sa
se reia iniţial în 1900 în oraşul său natal Paris, dar delegaţii din 34 de ţări unde el
şi-a susţinut ideea l-au convins să organizeze jocurile începând cu anul 1896, iar
prima gazdă să fie Atena.
Steagul olimpic modern cu 5 cercuri înlănţuite, fiecare dintr-o culoare
primară utilizată în steagurile ţărilor participante la jocuri, a fost introdus în
1908.
Flacăra olimpică. Ideea torţei olimpice şi a flăcării olimpice a fost
inaugurată la Jocurile Olimpice din 1932, de la Los Angeles. Construcţia
Colosseumului de la Los Angeles includea o facilitate pentru o mare flacăra. Nu
se cunoaşte nici-o relatare despre transmiterea torţei la Jocurile Olimpice antice.
Totuşi, se ştie că se practica transmiterea de torţe la alte festivaluri atletice antice
greceşti, inclusiv la acela ţinut la Atena. Transmiterea torţei la Jocurile Olimpice
moderne s-a introdus pentru prima data în anul 1936, la Jocurile Olimpice de la
Berlin.
Jurământul olimpic a fost introdus in 1920. In 1911 s-a aprobat pentru
prima data sa se desfăşoare Jocuri Olimpice de iarnă separate, începând cu anul
1916, dar, din cauza primului război mondial, aceasta nu s-a putut face pînă în
anul 1924, când ele s-au desfăşurat la Chamonix. Începând cu Lillehammer, din
1994, s-a decis ca fiecare an par sa fie olimpic (cu Jocuri Olimpice de vara şi de
iarnă alternativ), ele desfăsurandu-se la fiecare 4 ani.
Una dintre problemele discutate despre Jocurile Olimpice moderne este cea a
amatorismului sau profesionalismului atleţilor. Aceasta nu a fost o preocupare
pentru grecii antici pînă când atleţii au început să primească în mod regulat premii
substanţiale în bani. In realitate, cuvântul athlete în greaca veche însemnă "cineva
care concurează pentru un premiu" şi provenea din alte două cuvinte greceşti,
athlos însemnând "întrecere" şi athlon însemnând "premiu".
Învingătorii Totodată, la cele mai prestigioase festivaluri atletice
(festivaluri pan-helenice), singurele premii date erau crengi cu frunze: de măslin
la Olympia, de lauri la Delphi, de pin la Isthmia, şi de pătrunjel la Nemeea.
Conform lui Phlegon, un istoric roman din sec. al II-lea p.Chr., o creangă
de măslin a devenit premiu pentru câştigătorii de la Olympia începând cu anul
752 a.Chr., la sfatul Oracolului din Delphi.
În ceea ce priveşte remunerarea învingătorilor sursele istorice
menţionează mai multe modalităţi. Astfel conform relatărilor unui istoric roman,
Plutarh, un învingător la Olimpiadă, fiind cetăţean al Atenei se putea aştepta să
primească în anul 600 p.Chr. un premiu în bani, de 500 drahme, o adevărată
comoară. Un învingător din Isthmia putea primi 100 drahme. Dintr-o inscripţie
ateniană din sec. al 5-lea p.Chr., cunoaştem că un învingător olimpic atenian a
primit mâncare gratuită în piaţa oraşului pentru tot restul vieţii sale, un fel de
pensiune zilnică. Mai târziu, în epoca elenistică şi romană, pensiunile atleţilor au
devenit mai formale şi puteau fi cumpărate sau vândute.
Conceptul de "atlet amator" dezvoltat în sec. al XIX-lea a fost străin
grecilor antici pînă când câştigarea unor premii prestigioase a devenit o
determinare în a deveni atlet.
Primul maraton feminin s-a desfăşurat la Jocurile Olimpice din 1984 de la
Los Angeles. Softballul şi-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice din 1996
de la Atlanta. Este o probă numai pentru femei.
Echipa de hochei feminină a SUA a făcut istorie la Jocurile Olimpice de
iarnă din 1998 de la Nagano, câştigând prima medalie de aur la debutul olimpic
al hocheiului feminin. În anul 2000 la Sydney au fost întroduse următoarele
probe: polo feminin, săritura cu prăjina pentru femei, sărituri de la trambulină
pentru femei, înot sincron pentru femei, aruncarea ciocanului pentru femei.
Pentru cetăţenii greci risipiţi prin oraşele-polise celebrarea Jocurilor
Olimpice în antichitate era o ocazie de a se reuni. La jocuri ei discutau probleme
politice importante, celebrau victorii militare comune şi chiar erau încheiate
alianţe politice şi militare.
Dar jocurile nu erau numai un prilej de a discuta evenimentele politice;
ele erau, de asemenea, cauza unor conflicte politice. Controlul asupra organizării
jocurilor aducea prestigiu, avantaje economice şi, cel mai important, influenţa
politică. În jurul de sec. VII a.Chr. se cunoaşte despre disputa asupra controlului
Sanctuarului lui Zeus din Olympia între oraşul Elis (30 mile la nord) şi micul
oraş vecin Pisa.
Armistiţiul olimpic a fost instituit de oraşul-stat Elis pentru a se proteja
împotriva incursiunilor militare care puteau întrerupe jocurile. La fiecare 4 ani,
soli speciali din Elis erau trimişi în toate colţurile lumii greceşti pentru a anunţa
apropierea festivalului de la Olympia şi a jocurilor. Împreună cu aceste ştiri, ei
anunţau şi armistiţiul olimpic, care proteja atleţii, vizitatorii, spectatorii şi
trimişii oficiali care veneau la festival şi erau implicaţi în conflicte locale. Orice
violare a armistiţiului Olimpic era pedepsită cu o amendă substanţială în numele
zeului olimpic Zeus.
Comentarii
Trimiteți un comentariu