5. Cultura şi civilizaţia Egiptul Antic 5.1.Etapele de dezvoltare a civilizaţiei egiptene. Particularităţile generale şi specifice a culturii Egiptene.

Frescă antică egipteană
Civilizaţia egipteană s-a dezvoltat pe un teritoriu mic, suprafaţa
cultivabilă a Egiptului faraonic nu o depăşea pe aceea a Belgiei de azi.
Locuitorii, mai degrabă scunzi de statură (medie 1,63m la bărbaţi şi 1,51m la
femei), erau înrudiţi somatic şi lingvistic cu populaţiile Africii de nord şi
central–orientale.
Începuturile civilizaţiei egiptene, documentate arheologic, se grupează în
trei faze: badariană, amratiană şi nagadiană. Prima, care se situiază la începutul
mileniului IV a.Chr., s-a extins din Egiptul central în majoritatea zonei
meridionale. În faza amratiană (databilă între 3800-3600 a.Chr) schimburile
comerciale s-au extins până în Etiopia şi Siria. Cultura nagadiană a continuat
până la sf.mileniului IV a.Chr. În această perioadă, numită „pre-dinastică”, s-au
produs diferenţierile sociale în clase, iar teritoriul Egiptului a fost împărţit în 42
unităţi teritoriale, economice, administrative şi politice (numite nome), iar
comunităţile gentilice s-au organizat în două mari state separate, un fel de uniuni
de ginţi - în nordul ţării (Egiptul de Jos) şi în sud (Egiptul de Sus).
Odată cu unirea celor două state începe epoca istorică a Egiptului, care se
va împărţi în trei mari perioade: a Regatului Vechi, Mediu şi Nou. În ceea ce
priveşte datarea lor cronologică, istoricii egipteni nu pot oferi date certe, căci
reperele cunoscute sunt date de numărul anilor de domnie a regilor din cele 31
de dinastii câte s-au succedat. Se cunoaşte numai durata unei domenii, nu însă şi
data când această domnie a început.
 Tutankhamon,
faraon din Egiptul Antic.
Nefertiti,
regina Egiptului Antic
1. Perioada Regatului Vechi (mijl. mil. III a.Chr – mil. II a.Chr) este
epoca unificării celor două state, sunt săpate primele mari canale de irigaţie,
apare primul corp de legi, sunt construite primele temple. În această perioadă
construcţiile funerare subterane destinate regilor, au atins deja dimensiuni
impresionante, ajungând la o lungime de 83m, cu 58 încăperi. A fost în general
o epocă de pace şi prosperitate. Statul centralizat a devenit puternic, reţeaua de
canale s-a amplificat, au sporit legăturile cu Siria, Nubia şi Libia.
Este epoca marilor construcţii: piramida în trepte de la Saggara, Sfinxul
din Giseh, piramidele Kheops, Khefren şi Mikerinos. Spre sfârşitul Regatului
Vechi ţara se dezmembrează în nome semi–independente. Guvernatorii nomelor
– nomarhii, tind tot mai mult şi devină independenţi şi transformă funcţiile
atribuite personal în funcţii ereditare – fapt care duce la instaurarea unor
numeroase şi slabe microdinastii locale, situaţie reflectată şi în scrierile literarmorale
ale timpului: “Profeţiile lui Ipuwer”, „Învăţături pentru regele Merikare”,
„Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său” şi „Povestea ţăranului bun de
gură”.



Sfinxul şi piramidele din Giseh, Cairo, Egipt


2. Cu dinastia a XII-a începe perioada Regatului Mediu (1991-1650
a.Chr.). Capitala se mută la Teba, unde Amon este acum slăvit ca zeu suprem al
Egiptului. Unitatea statului se reface, administraţia faraonică îşi recâştigă
autoritatea, se construiesc numeroase monumente. Este perioada “de aur” a
literaturii. Invazia hiksoşilor aduce în Egipt calul, carul de luptă, arme noi şi
caută să-şi însuşească civilizaţia egipteană, preluindu-i scrierea, tehnica,
organizarea administrativă şi chiar credinţele religioase. Faraonii din Teba,
reprezentanţi ai dinastiei a XVII–a, vor întreprinde opera de eliberare a ţării şi în
1567 a.Chr. hiksoşii vor fi alungaţi.
3. Dinastia a XVIII-a a inaugurat perioada Regatului Nou, începută în
1650 a.Chr. Ceea ce caracterizează această perioadă este militarismul. Regii
acestor dinastii par a-şi fi descoperit o adevărată vocaţie războinică, un orgoliu
de cuceritori şi un gust de a acumula cât mai multe provizii şi prizonieri. Dar în
curând grevele şi tulburările interne, mişcările populare şi conspiraţiile de palat
vor aduce ţara într-o stare jalnică, transformând-o într-o tară de decadenţă. Cu
aceasta a luat sfârşit epoca Regatului Nou (945 a.Chr.).
Urmează apoi mai bine de două secole o dinastie libiană. În 525 a Chr.
perşii invadează şi cuceresc Egiptul, jefuindu-l crunt. Astfel Alexandru Macedon
a fost primit ca un adevărat eliberator şi recunoscut ca succesor legitim la tronul
faraonilor. În semn de gratitudine Alexandru a fondat oraşul care îi va purta
numele – Alexandria, aceasta va constitui actul de naştere al unui nou Egipt -
Egiptul elinistc.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

12.5.În pragul mileniului al III-lea.

La etapa contemporană, fiecare ţară în parte este capabilă într-o măsură tot mai mică să dirijeze mersul evenimentelor. Şi întrucît structurile existente sunt incapabile să soluţioneze multe probleme, oamenii manifestă nemulţumire, caută noi structuri (de la experienţa cu Comunitatea Economică Europeană pîna la dezmembrarea URSS şi a Iugoslaviei). Altfel spus, civilizaţia contemporană se confruntă cu o serie de zguduiri, antagonisme şi catastrofe. Decalajul dintre ţările bogate şi cele sărace se măreşte, ceea ce în sec. al XXI-lea poate duce nu numai la dezordini sociale, dar şi la creşterea încordării între Nord şi Sud, migrarea în masă a populaţiei şi prejudicii economice globale. Puţine state s-au dovedit a fi pregătite să păşească în mileniul al III-lea. Cele mai bune perspective la momentul respectiv le au Japonia, Coreea, Germania, Elveţia, Ţările Scandinave şi, posibil, Comunitatea Europeană în ansamblu. Pentru toate aceste state sunt caracteristice ritmurile înalte ...
Citiți mai multe

2.4.Particularităţile valorilor sportive

O problemă mult dezbătută şi controversată este cea legată de natura valorilor. Ce sunt valorile? "Există ele obiectiv sau sunt proiecţia dorinţei mele?" Formulată astfel, întrebarea obligă la un răspuns ce trebuie căutat în perimetrul ontologiei (al teoriei existenţei). Or, valorile reprezintă nucleul culturii, al acelei lumi care nu este existenţa brută, ci o lume prin care omul supraetajează existenţa, creând deci o existenţă aparte, alta decât cea naturală. De aceea, filosofii s-au oferit să declare că valorile sunt existenţă obiectivă sau existenţa subiectivă. Şi aceasta pentru că valoarea se caracterizează prin faptul că este o relaţie între subiect şi obiect. Ea nu este o existenţă anume, ci o coexistenţă şi anume o coexistenţă obiectiv-subiectivă. Datorită acestei particularităţi, problema valorii trebuie tratată din perspectiva filosofiei culturii, respectiv a domeniului specializat al filosofiei, al axiologiei. În acest caz, întrebarea de mai sus trebuie...
Citiți mai multe

8. Civilizaţia geto-dacilor 8.1.Viaţa cotidiană a geto-dacilor: tipuri de aşezări, alimentaţia, viaţa de familie, vestimentaţia, îngrijirea sănătăţii.

Imagine
Coif geto-dac, sec.IV a.Chr Prin expresia ''viata cotidiană'' desemnăm civilizaţia in actu, adică acele manifestări de civilizaţie pe care le găsim în viaţa de toate zilele ale geto-dacilor, precum şi modul de convertire a unor fapte potenţiale de civilizaţie (tehnici şi obiecte, cunostinţe de tot felul, norme sociale şi morale) în fapte de civilizaţie efective. Pentru că ce este civilizaţia, dacă nu înserarea în viaţa de fiecare zi a fiecaruia a bunurilor culturale şi materiale, recunoaşterea şi acceptarea valorii lor sociale şi individuale. Iar masura civilizaţiei unui popor, nu este altceva decât viaţa cotidiană a indivizilor acelui popor, felul lor de a se imbrăca şi locui, de a se hrăni, de a se instrui, de a convieţui cu semenii, de a-şi duce viaţa de familie, de a-şi creşte copii, de a munci şi a-şi petrece timpul liber, raporturile lor cu natura etc. Dintre toate acestea ne vom opri doar la câteva aspecte, acelea despre care putem sp...
Citiți mai multe