1.3.Funcţiile culturii
- funcţia de cunoaştere – accesul la cultură oferă omului „ferestre” largi de a
recepta şi a înţelege esenţa profundă a lucrurilor, a proceselor şi a
evenimentelor naturale şi sociale şi, nu în ultimul rând, de a se cunoaşte pe
sine ca Om.
- funcţia axiologică – cunoaşterea şi înţelegerea – favorizate larg de către
cultură – oferă posibilitate omului să se raporteze corect şi eficient la realitate,
să aprecieze corespunzător unor criterii valorice superioare acţiunile,
evenimentele, relaţiile sociale sau interumane şi să se opteze corespunzător
acestor criterii pentru ca viaţa lui să capete temeiuri puternice.
- funcţia socializatoare – prin cunoaşterea autentică şi aprecierea justă atât a
potenţelor proprii, cît şi a naturii relaţiilor sociale, cultura îl poate ajuta
hotărâtor pe om să se încadreze în plan social, să-şi optimizeze activitatea, să
ocolească pe cît posibil obstacole, greutăţi, fenomene de înstrăinare umană,
conflicte interumane, etc. Această funcţie asigură realizarea omului în ceea ce
are el ca trăsătură definitorie, sociabilitatea, acea trăsătură de esenţă fără de
care omul n-ar putea fi om.
- funcţia antientropică - cultura, alături de domeniul economicului, serveşte ca
mijloc de sudare a colectivităţilor umane, de integrare a individului în
colectivitate şi a generaţiilor în istorie. Astfel, un popor poate fi izolat
economic, i se poate răpi pe o durată oarecare de timp libertatea,
suveranitatea, etc., dar menţinându-şi limba, obiceiurile, tradiţiile, tehnicile de
gândire şi acţiune, într-un cuvânt conştiinţa culturală de sine, poate renaşte
surprinzător de interesant, oricât de târziu.
- funcţia transformatoare – cultura îşi manifestă această funcţie pe mai multe
planuri: în plan natural - datorită exigenţelor nou-create, adaugă „peste natura
naturală” o nouă existenţă, transformând-o pe aceasta dintr-o natură pentru
sine într-o natură pentru om; în plan social cultura determină transformările ce
ţin de integrarea şi manifestarea omului ca membru al unui grup social.
Astfel, prin filosofie, cultura dezvoltă şi cizelează gândirea, formează spiritul
critic şi de argumentare, omul discerne între adevăr şi eroare, gândeşte cu
propriile sale facultăţi intelectuale; prin artă cultura modelează sufletul
omului, ansamblul sentimentelor sale, îl ajută pe om să se proiecteze într-o
nouă scară valorică, dând existenţei umane semnificaţii noi.
recepta şi a înţelege esenţa profundă a lucrurilor, a proceselor şi a
evenimentelor naturale şi sociale şi, nu în ultimul rând, de a se cunoaşte pe
sine ca Om.
- funcţia axiologică – cunoaşterea şi înţelegerea – favorizate larg de către
cultură – oferă posibilitate omului să se raporteze corect şi eficient la realitate,
să aprecieze corespunzător unor criterii valorice superioare acţiunile,
evenimentele, relaţiile sociale sau interumane şi să se opteze corespunzător
acestor criterii pentru ca viaţa lui să capete temeiuri puternice.
- funcţia socializatoare – prin cunoaşterea autentică şi aprecierea justă atât a
potenţelor proprii, cît şi a naturii relaţiilor sociale, cultura îl poate ajuta
hotărâtor pe om să se încadreze în plan social, să-şi optimizeze activitatea, să
ocolească pe cît posibil obstacole, greutăţi, fenomene de înstrăinare umană,
conflicte interumane, etc. Această funcţie asigură realizarea omului în ceea ce
are el ca trăsătură definitorie, sociabilitatea, acea trăsătură de esenţă fără de
care omul n-ar putea fi om.
- funcţia antientropică - cultura, alături de domeniul economicului, serveşte ca
mijloc de sudare a colectivităţilor umane, de integrare a individului în
colectivitate şi a generaţiilor în istorie. Astfel, un popor poate fi izolat
economic, i se poate răpi pe o durată oarecare de timp libertatea,
suveranitatea, etc., dar menţinându-şi limba, obiceiurile, tradiţiile, tehnicile de
gândire şi acţiune, într-un cuvânt conştiinţa culturală de sine, poate renaşte
surprinzător de interesant, oricât de târziu.
- funcţia transformatoare – cultura îşi manifestă această funcţie pe mai multe
planuri: în plan natural - datorită exigenţelor nou-create, adaugă „peste natura
naturală” o nouă existenţă, transformând-o pe aceasta dintr-o natură pentru
sine într-o natură pentru om; în plan social cultura determină transformările ce
ţin de integrarea şi manifestarea omului ca membru al unui grup social.
Astfel, prin filosofie, cultura dezvoltă şi cizelează gândirea, formează spiritul
critic şi de argumentare, omul discerne între adevăr şi eroare, gândeşte cu
propriile sale facultăţi intelectuale; prin artă cultura modelează sufletul
omului, ansamblul sentimentelor sale, îl ajută pe om să se proiecteze într-o
nouă scară valorică, dând existenţei umane semnificaţii noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu