6.6.Importanţa culturii greceşti pentru cultura universală.

„Modernitatea” este trăsătura fundamentală a civilizaţiei şi culturii elene..
O epocă deosebit de importantă şi prin ceea ce a însemnat pentru secolele
viitoare, prin ceea ce a transmis culturii moderne.
Prestigiul cu dimensiuni de mit al lui Alexandru Macedon – intrat în
lumea legendelor populare din India şi Malaezia pînă în Gallia şi Britania; iar în
literatura cultă, mai întîi prin poeţii persani Ferdousi şi Nizami – s-a exprimat pe
plan literar în difuziunea atât de largă a romanului vieţii sale în timpul Evului
Mediu, atât în Orientul Apropiat, cât şi în Occident (şi în primul rând în Franţa).
Rezultatele ştiinţei elenistice – compilaţii, enciclopedii, sau tratate de amploare,
în special de geometrie şi de astronomie, dar şi de medicină, - transmise Europei
prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor, au rămas adevărate modele de
investigaţie ştiinţifică, acceptate multă vreme, unele chiar timp de 15 sau 17
secole.
Filosofia elenistică şi-a lăsat amprenta asupra multor aspecte ale doctrinei
creştine. Epoca elenistică a îmbogăţit considerabil sfera tematicii şi sensibilităţii
artistice, repertoriul de modalităţi, de tehnici, de specii noi ale artei. Literatura
europeană a cultivat anumite genuri elenistice chiar pînă dincoace de secolul
XVIII-lea. Prin cultura latină – formată aproape în întregime la şcoala culturii
elenistice, - antichitatea greacă (inclusiv aceste ultime secole de strălucire ale ei)
a fost integrată ca element de bază, normativ şi formativ, culturii europene.
Bibliografia
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Cun N., Legendele şi miturile Greceşti antice, Chişinău, 1989.
3. Bonnard A., Civilizaţia greacă, Bucureşti, 1967.
4. Enciclopedia civilizaţiei greceşti, Bucureşti 1970.
5. Istoria Greciei antice, Chişinău 1991.
6. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
7. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
8. Eliade/Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
9. Dragomir C., Coiful magic. Miturile şi legende ale popoarelor lumii,
Chişinău, 1990.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

12.5.În pragul mileniului al III-lea.

2.4.Particularităţile valorilor sportive

8. Civilizaţia geto-dacilor 8.1.Viaţa cotidiană a geto-dacilor: tipuri de aşezări, alimentaţia, viaţa de familie, vestimentaţia, îngrijirea sănătăţii.