11.3.Importanţa culturii moderne.

Epoca modernă este una dintre cele mai importante prin reformele sale.
Este perioada care a dat naştere unor concepţii revoluţionare despre lume. Omul
capătă un statut de generator de idei, spre deosebire de epocile în care a fost doar
executorul lor. Un rol primordial în cultura modernă o capătă ştiinţa, care nu se
mai supune teologiei, ci mai degrabă are o funcţie de reglare a tuturor sferelor
sociale. Epoca marilor revoluţii, marilor transformări, a luminării şi a
progresului, toate acestea cu desăvârşire caracterizează cultura modernă.
Curentele artistice şi filosofice moderne reflectă conţinutul perioadei,
problemele şi progresele, dându-i un colorit specific şi deosebit culturii din
această perioadă. Principala achiziţie din perioada modernă a omenirii rămîne,
însă, revoluţia „mintală”, care a dat omului statut de „stăpîn” a legilor naturii şi a
universului, şi o senzaţie de „putere nelimitată” asupra lumii. În acelaşi timp, nu
putem afirma că religia şi credinţa au fost neglijate, dimpotrivă, acestea şi-au
schimbat priorităţile, au căpătat noi trăsături şi au continuat să constituie un din
principiu de organizare şi ordonare a societăţii moderne.
Cel mai mare merit, însă, a acestei epoci este cel de a fi renăscut
fenomenul mişcării olimpice. A doua parte a secolului XIX-lea s-a caracterizat
printr-o accentuată dezvoltare a sportului, la început în Anglia, ţara în care s-a
cristalizat ca activitate de sine stătătoare, cu concepţii proprii şi scopuri bine
definite, apoi în Europa şi întrega lume. Anul 1893 marchează un eveniment
foarte important în evoluţia activităţii sportive, fiind anul în care a avut loc la
Londra primul meci internaţional de rugby, între o echipă din Franţa şi una
reprezentând Anglia. Seria întîlnirilor de acest fel continuat în anii următori la
Oxford, apoi la Paris, reprezintă începuturile activităţii sportive internaţionale.
Ideea internaţionalăzării şi a universalizării sportului şi a întrecerilor sportive îşi
va găsi reflectarea în ideile curentului de reînviere a Olimpismului de origine
greacă, al cărui reprezentant a fost în Franţa, baronul Pierre de Coubertin.
Devenit un susţinător al ideii de restaurare a Jocurilor Olimpice într-o formă
modernă, după o vizită în Grecia, realizată când avea 26 ani, Coubertin îşi va
dedica întreaga viaţă acestui scop: renaşterea şi apoi dezvoltarea olimpismului în
forma lui modernă. Descoperirea în anii 1875-1881 a ruinelor Olimpiei de către
expediţia arheologică germană condusă de Ernst Curtius, a contribuit la creşterea
numărului celor care considerau că modernitatea are nevoie de o astfel de
competiţie. Pierre de Coubertin a fost aplaudat, în iarna anului 1892, atunci cînd
a anunţat dorinţa de a relua Jocurile Olimpice. Ideea olimpică era menită să
străbată toate ţările indiferent de rasă, religie sau convingeri politice, avînd drept
factor unic de legătură dezvoltarea sportului în întreaga lume.
Jocurile Olimpice urmau să reînvie tradiţia antică şi s-o îmbine cu cea
modernă. Ele trebuiau să fie organizate din patru în patru ani, dar spre dosebire
de cele din trecut, de fiecare dată alt oraş era ales drept gazdă. În plus, erau
invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor popoarelor. Acest proiect a avut un
impact colosal asupra reînvierii vechilor Jocuri Elene, punând începutul unei
adevărate „mişcări sportive internaţionale”.
Bibliografie
1. Novăcescu Dorn, Istoria civilizaţiei europene. Curs. P.I. – Timişoara:
2. Univesitatea „Politehnică”, 1997.
3. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
4. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
5. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
6. Kiriţescu C., Palestrica, Bucureşti, 1943.