8.5.Moştenirea geto-dacică în cultura românească.
Nu putem incheia acest subiect fără să încercăm măcar un raspuns
aproximativ la întrebarea: care este locul culturii dacice în cultura românească?
Într-adevar, la această întrebare nu se poate oferi decât un răspuns
aproximativ. In primul rînd, aşa cum am văzut, nu avem suficiente date despre
viaţa populară a geto-dacilor, cum nici despre viaţa protoromânească
(romînească timpurie), populară, la rîndu-i, prin excelenţă, nu avem date
suficiente pentru a putea urmări firele unei eventuale continuităţi, preluări sau
metamorfoze culturale. În al doilea rînd, cultura este un fenomen în continua
evoluţie, în dependenţă de schimbările generale sociale, ceea ce face aproape
imposibilă urmărirea ''filoanelor'' culturale, în toate aspectele lor, pe o adîncime
de timp (dacă ea există realmente) de peste două mii de ani. Considerăm că
singurele elemente de cultură care dăinuesc de-a lungul istoriei unui popor sunt
cele populare (în sensul de folclorice). Este adevarat că poporul român are la
baza spiritualităţii sale moştenirea romană, dar elemente ale obiceiurilor
băştinaşilor trebuie să se fi păstrat în spiritualitatea românească. Că nu le putem
pune în evidenţă, aceasta e cu totul altceva.
Deci, în concluzie, moştenirea geto-dacică este în primul rând de ordin
etnic (dacă cititorul acceptă o astfel de exprimare şi dacă se poate vorbi
realmente de o astfel de moştenire, de rolul ei, atunci când se analizează cultura
şi civilizaţia unui popor), cuprinzând însă şi anumite forme ale vieţii populare.
Incheiem, deocamdată, aici cele ce ne-am propus să spunem despre
civilizaţia geto-dacilor, convinşi că multe altele au rămas pe afară şi că asupra
multora se pot oferi păreri contrare. Incheiem, pentru concluzii, cu ideile lui H.
Daicoviciu de acum aproape trei decenii: civilizatia geto-dacică ''ne apare ca o
civilizaţie avansată de tip Latene tardiv, ca o civilizaţie originală. Spunând
aceasta, nu dăm termenului ''original'' un inţeles îngust. Nu pretindem, ţsi
nimeni nu pretinde, că dacii nu au invadat nimic de la alte popoare. Dimpotrivă,
au facut-o intotdeauna bucuros. Ei au luat de la greci şi de la celti roata
olarului, faurii de la Sarmizegetusa au bătut pe nicovala cutitoaie dupa modelul
celei fabricate de Herennius, olarii de la Popesti au imitat bolurile deliene,
meşterii constructori din Munţii Orăstiei au sorbit din izvorul fecund al
arhitecturii elenistice...
Dar aceste imprejurări incontestabile nu răpesc culturii materiale dacice
caracterul ei original. Căci original in civilizaţie nu inseamnă a refuza cu
incăpătinare să inveţi de la altii, nu inseamnă a face totul, a inventa totul
singur. O civilizaţie originală nu se crează respingând elementele străine, ci
transformându-le, adaptandu-le, imbogăţindu-le. E tocmai ceea ce au facut
daco-geţii. Populaţie nepomenit de veche a acestui pămînt, ei au ştiut să-i
asimileze pe năvălitori (sciţi, celţi), adoptând de la dânşii elementele avansate
de cultură materială. Ei au ştiut să inveţe de la vecini, în primul rând de la greci
şi de la traci. Dar ei au ştiut mai cu seamă să topească impreună elementele
civilizaţiilor străine, să le toarne in tipare noi, specifice numai lor, să şi le
însuşească. Nu e greu de găsit originea unor vase dacice in ceramica grecească
şi totuşi, de la prima privire, se vede că aceste vase sunt dacice, nu greceşti. In
tehnica de construcţie, dacii au invăţat multe de la greci, dar cetăţile din Munţii
Orăştiei nu sunt greceşti, ci dacice. In Grecia au existat cetăţi mai puternice,
mai frumoase, mai mari, dar nu aşa, nu ca ale dacilor; in felul său, complexul
din Munţii Orăştiei e unic in lume.
Invăţând, muncind, adoptând elemente străine în mod creator şi creand ei
inşişi, au făurit daco-geţii infloritoarea civilizaţie oppidană care caracterizează
perioada statului dac''.
Bibliografia
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
4. Eliade/Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
5. Pârvan Vasile, Getica, Chişinău, 1992.
6. Brătianu Ion, Poporul român – o enigmă şi un miracol, Bucureşti, 1987
7. Daicoviciu H., Dacii, Chişinău, 1993.
aproximativ la întrebarea: care este locul culturii dacice în cultura românească?
Într-adevar, la această întrebare nu se poate oferi decât un răspuns
aproximativ. In primul rînd, aşa cum am văzut, nu avem suficiente date despre
viaţa populară a geto-dacilor, cum nici despre viaţa protoromânească
(romînească timpurie), populară, la rîndu-i, prin excelenţă, nu avem date
suficiente pentru a putea urmări firele unei eventuale continuităţi, preluări sau
metamorfoze culturale. În al doilea rînd, cultura este un fenomen în continua
evoluţie, în dependenţă de schimbările generale sociale, ceea ce face aproape
imposibilă urmărirea ''filoanelor'' culturale, în toate aspectele lor, pe o adîncime
de timp (dacă ea există realmente) de peste două mii de ani. Considerăm că
singurele elemente de cultură care dăinuesc de-a lungul istoriei unui popor sunt
cele populare (în sensul de folclorice). Este adevarat că poporul român are la
baza spiritualităţii sale moştenirea romană, dar elemente ale obiceiurilor
băştinaşilor trebuie să se fi păstrat în spiritualitatea românească. Că nu le putem
pune în evidenţă, aceasta e cu totul altceva.
Deci, în concluzie, moştenirea geto-dacică este în primul rând de ordin
etnic (dacă cititorul acceptă o astfel de exprimare şi dacă se poate vorbi
realmente de o astfel de moştenire, de rolul ei, atunci când se analizează cultura
şi civilizaţia unui popor), cuprinzând însă şi anumite forme ale vieţii populare.
Incheiem, deocamdată, aici cele ce ne-am propus să spunem despre
civilizaţia geto-dacilor, convinşi că multe altele au rămas pe afară şi că asupra
multora se pot oferi păreri contrare. Incheiem, pentru concluzii, cu ideile lui H.
Daicoviciu de acum aproape trei decenii: civilizatia geto-dacică ''ne apare ca o
civilizaţie avansată de tip Latene tardiv, ca o civilizaţie originală. Spunând
aceasta, nu dăm termenului ''original'' un inţeles îngust. Nu pretindem, ţsi
nimeni nu pretinde, că dacii nu au invadat nimic de la alte popoare. Dimpotrivă,
au facut-o intotdeauna bucuros. Ei au luat de la greci şi de la celti roata
olarului, faurii de la Sarmizegetusa au bătut pe nicovala cutitoaie dupa modelul
celei fabricate de Herennius, olarii de la Popesti au imitat bolurile deliene,
meşterii constructori din Munţii Orăstiei au sorbit din izvorul fecund al
arhitecturii elenistice...
Dar aceste imprejurări incontestabile nu răpesc culturii materiale dacice
caracterul ei original. Căci original in civilizaţie nu inseamnă a refuza cu
incăpătinare să inveţi de la altii, nu inseamnă a face totul, a inventa totul
singur. O civilizaţie originală nu se crează respingând elementele străine, ci
transformându-le, adaptandu-le, imbogăţindu-le. E tocmai ceea ce au facut
daco-geţii. Populaţie nepomenit de veche a acestui pămînt, ei au ştiut să-i
asimileze pe năvălitori (sciţi, celţi), adoptând de la dânşii elementele avansate
de cultură materială. Ei au ştiut să inveţe de la vecini, în primul rând de la greci
şi de la traci. Dar ei au ştiut mai cu seamă să topească impreună elementele
civilizaţiilor străine, să le toarne in tipare noi, specifice numai lor, să şi le
însuşească. Nu e greu de găsit originea unor vase dacice in ceramica grecească
şi totuşi, de la prima privire, se vede că aceste vase sunt dacice, nu greceşti. In
tehnica de construcţie, dacii au invăţat multe de la greci, dar cetăţile din Munţii
Orăştiei nu sunt greceşti, ci dacice. In Grecia au existat cetăţi mai puternice,
mai frumoase, mai mari, dar nu aşa, nu ca ale dacilor; in felul său, complexul
din Munţii Orăştiei e unic in lume.
Invăţând, muncind, adoptând elemente străine în mod creator şi creand ei
inşişi, au făurit daco-geţii infloritoarea civilizaţie oppidană care caracterizează
perioada statului dac''.
Bibliografia
1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 1990.
2. Istoria şi filosofia culturii / coord: Gr. Socolov. – Chişinău, 1998.
3. Culturologie. Prelegeri / Red. I. Vangheli. - Chişinău, UTM 2001.
4. Eliade/Culianu, Dicţionar al religiilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
5. Pârvan Vasile, Getica, Chişinău, 1992.
6. Brătianu Ion, Poporul român – o enigmă şi un miracol, Bucureşti, 1987
7. Daicoviciu H., Dacii, Chişinău, 1993.
Comentarii
Trimiteți un comentariu