10.4.Ştiinţa şi învăţămîntul epocii Renaşterii.
Umanismul a proclamat dreptul la libertatea cercetărilor ştiinţifice,
libertatea creaţiei. Astfel a apărut ştiinţa, literatura şi arta umanistă. Epoca
Renaşterii – mai ales sec.XVI-lea se caracterizează prin mutaţii şi transformări
evidente în domeniul ştiinţelor. Dezvoltarea comerţului, navigaţiei, construcţiei,
artelor militare, într-un cuvânt a producerii capitaliste în proces de apariţie,
necesitau noi cunoştinţe, sau altfel zis o anumită asistenţă ştiinţifică, o nouă
viziune a lumii şi lucrurilor.
Din domeniul ştiinţelor naturale îndeosebi s-a remarcat invenţiile în
astronomie, geografie, anatomie.
În astronomie - sistemul heliocentric al Universului, descoperit de marele
savant polonez N. Kopernik a însemnat o cotitură cu adevărat revoluţionară în
ştiinţă, care a fost dezvoltată mai târziu de I. Kepler, prin descoperirea legilor
mişcării corpurilor cereşti. Kopernik a expus observaţiile sale asupra corpurilor
cereşti în cartea sa „Despre mişcările corpurilor cereşti”. Acesta a fost prima
fundamentare ştiinţifică din istoria omenirii a ideii formulate anterior doar ca o
ipoteză: „Pământul nu este centru Universului şi nu stă pe loc. El se roteşte în
jurul axei sale şi împreună cu alte planete în jurul Soarelui”. Învăţătura lui
Kopernik a marcat începutul noii astronomii şi a cunoaşterii ştiinţifice a lumii.
Cu Kopernic s-a depăşit viziunea tradiţională ce se baza pe date intuitive sau
religioase, şi a devenit posibilă întemeierea argumentată pe calcule matematice.
În geografie - descoperirele efectuate de Cristofor Columb, Vasco de
Gama, Magelan ş.a. ca rezultat a călătorilor pe care le-au realizat, au demonstat
forma globulară a pământului, au dus la stabilirea contururilor unei mari părţi a
suprafeţei uscatului de pe Pământ.
Îm medicină – pleiada de anatomi de la Universitatea din Padua în frunte
cu Andreas Veasalius (1514-1564), doctor în chirurgie, au pus bazele anatomiei
ştiinţifice, efectuând sistematic autopsii. Predarea anatomiei era însoţită de
desecarea cadavrelor.
Savantul spaniol M. Servetus a făcut cercetări în domeniul circuitului
sangvin în organismul uman. Tot de medicină ţine elaborarea a noi metode de
tratare a diferitor boli. În mod special s-a remarcat Paracelsus, care demonstra,
că tot ce se întîmplă în organismul omului, nu sunt decât procese chimice. El
este considerat primul specialist în chimie în sensul modern al cuvîntului.
Descoperiri au fost făcute şi în alte ştiinţe, precum ar fi matematica, mai
ales în algebră, au fost găsite metode de rezolvare a ecuaţiilor de gradul 3 şi 4,
au fost introduse fracţiile zecimale; tot în Renaştere se pun bazele studiilor
asupra perspectivei, se inventează logaritmii de către John Napier.
În domeniu fizicii se dezvoltă îndeosebi partea teoretică, dar care se baza
pe conceptul natural. Cercetările converg spre corectarea modului real de
comportare a corpurilor, ca şi a mişcării acestora din considerente practice. În
interiorul acestei cercetări s-au născut hidrostatica şi balistica. În optică merită
atenţia inventarea lunetei şi a microscopului.
Filosofia era ostilă scolasticii, încetând de a mai fi „slujnică a teologiei”.
Unii dintre gânditorii Renaşterii pledând pentru o morală laică, apelau la
stoicism (Petrarca), alţii la ideile lui Epicur (Lorenţo Valla). O mare răspândire
au căpătat ideile lui Platon, Aristotel, ş.a. Apare filosofia naturală. Noţiunea de
natură era privită prin prisma raporturilor sale fizice şi matematice. Transformări
au loc şi în concepţiile despre societate, istorie, stat şi drept.
Trăsături caracteristice ale concepţiei umanistice ale epocii Renaşterii şiau
găsit expresie şi sistemul la educaţie şi învăţământ. Pedagogii epocii
Renaşterii au reanimat idealul antic al dezvoltării armonioase a personalităţii,
având grijă atât de dezvoltarea ei fizică, precum şi intelectuală. Pentru prima
dată se vorbeşte despre ineficienţa şi chiar interzicerea pedepselor corporale ca
metodă de instruire şi educaţie. Este perioada în care învăţământul superior
cunoaşte o dezvotare spectaculoasă. În sec. al XIV-lea în lume activau 16
universităţi, sec. al XV-lea – 19, sec. al XVI-lea-23. Aceste universităţi erau
independente de stat. Pe primul plan în această perioadă erau disciplinele
medicale şi juridice. Filosofia se desparte de religie şi devine domeniu
independent. Prima academie de Arte din Europa a fost fondată în anul 1585 în
oraşul Bologna (Italia) de către fraţii Carraci. În afară de desen şi pictură se
preda anatomia, istoria, mitologia, literatura. În anul 1599 o astfel de academie
se deschide la Roma, ceva mai târziu apare Academia de pictură şi sculptură din
Paris (1648).
libertatea creaţiei. Astfel a apărut ştiinţa, literatura şi arta umanistă. Epoca
Renaşterii – mai ales sec.XVI-lea se caracterizează prin mutaţii şi transformări
evidente în domeniul ştiinţelor. Dezvoltarea comerţului, navigaţiei, construcţiei,
artelor militare, într-un cuvânt a producerii capitaliste în proces de apariţie,
necesitau noi cunoştinţe, sau altfel zis o anumită asistenţă ştiinţifică, o nouă
viziune a lumii şi lucrurilor.
Din domeniul ştiinţelor naturale îndeosebi s-a remarcat invenţiile în
astronomie, geografie, anatomie.
În astronomie - sistemul heliocentric al Universului, descoperit de marele
savant polonez N. Kopernik a însemnat o cotitură cu adevărat revoluţionară în
ştiinţă, care a fost dezvoltată mai târziu de I. Kepler, prin descoperirea legilor
mişcării corpurilor cereşti. Kopernik a expus observaţiile sale asupra corpurilor
cereşti în cartea sa „Despre mişcările corpurilor cereşti”. Acesta a fost prima
fundamentare ştiinţifică din istoria omenirii a ideii formulate anterior doar ca o
ipoteză: „Pământul nu este centru Universului şi nu stă pe loc. El se roteşte în
jurul axei sale şi împreună cu alte planete în jurul Soarelui”. Învăţătura lui
Kopernik a marcat începutul noii astronomii şi a cunoaşterii ştiinţifice a lumii.
Cu Kopernic s-a depăşit viziunea tradiţională ce se baza pe date intuitive sau
religioase, şi a devenit posibilă întemeierea argumentată pe calcule matematice.
În geografie - descoperirele efectuate de Cristofor Columb, Vasco de
Gama, Magelan ş.a. ca rezultat a călătorilor pe care le-au realizat, au demonstat
forma globulară a pământului, au dus la stabilirea contururilor unei mari părţi a
suprafeţei uscatului de pe Pământ.
Îm medicină – pleiada de anatomi de la Universitatea din Padua în frunte
cu Andreas Veasalius (1514-1564), doctor în chirurgie, au pus bazele anatomiei
ştiinţifice, efectuând sistematic autopsii. Predarea anatomiei era însoţită de
desecarea cadavrelor.
Savantul spaniol M. Servetus a făcut cercetări în domeniul circuitului
sangvin în organismul uman. Tot de medicină ţine elaborarea a noi metode de
tratare a diferitor boli. În mod special s-a remarcat Paracelsus, care demonstra,
că tot ce se întîmplă în organismul omului, nu sunt decât procese chimice. El
este considerat primul specialist în chimie în sensul modern al cuvîntului.
Descoperiri au fost făcute şi în alte ştiinţe, precum ar fi matematica, mai
ales în algebră, au fost găsite metode de rezolvare a ecuaţiilor de gradul 3 şi 4,
au fost introduse fracţiile zecimale; tot în Renaştere se pun bazele studiilor
asupra perspectivei, se inventează logaritmii de către John Napier.
În domeniu fizicii se dezvoltă îndeosebi partea teoretică, dar care se baza
pe conceptul natural. Cercetările converg spre corectarea modului real de
comportare a corpurilor, ca şi a mişcării acestora din considerente practice. În
interiorul acestei cercetări s-au născut hidrostatica şi balistica. În optică merită
atenţia inventarea lunetei şi a microscopului.
Filosofia era ostilă scolasticii, încetând de a mai fi „slujnică a teologiei”.
Unii dintre gânditorii Renaşterii pledând pentru o morală laică, apelau la
stoicism (Petrarca), alţii la ideile lui Epicur (Lorenţo Valla). O mare răspândire
au căpătat ideile lui Platon, Aristotel, ş.a. Apare filosofia naturală. Noţiunea de
natură era privită prin prisma raporturilor sale fizice şi matematice. Transformări
au loc şi în concepţiile despre societate, istorie, stat şi drept.
Trăsături caracteristice ale concepţiei umanistice ale epocii Renaşterii şiau
găsit expresie şi sistemul la educaţie şi învăţământ. Pedagogii epocii
Renaşterii au reanimat idealul antic al dezvoltării armonioase a personalităţii,
având grijă atât de dezvoltarea ei fizică, precum şi intelectuală. Pentru prima
dată se vorbeşte despre ineficienţa şi chiar interzicerea pedepselor corporale ca
metodă de instruire şi educaţie. Este perioada în care învăţământul superior
cunoaşte o dezvotare spectaculoasă. În sec. al XIV-lea în lume activau 16
universităţi, sec. al XV-lea – 19, sec. al XVI-lea-23. Aceste universităţi erau
independente de stat. Pe primul plan în această perioadă erau disciplinele
medicale şi juridice. Filosofia se desparte de religie şi devine domeniu
independent. Prima academie de Arte din Europa a fost fondată în anul 1585 în
oraşul Bologna (Italia) de către fraţii Carraci. În afară de desen şi pictură se
preda anatomia, istoria, mitologia, literatura. În anul 1599 o astfel de academie
se deschide la Roma, ceva mai târziu apare Academia de pictură şi sculptură din
Paris (1648).
Comentarii
Trimiteți un comentariu