3.4.Versiuni ale modelului cultural European.

Exista un model cultural european? Întrebarea capătă sens dacă ne
îndepartăm de harta unei Europe mereu în schimbare, şi privim spre alte orizonturi
culturale. În acest sens, o asemenea întrebare îşi dezvăluie rostul comparatist.
Printr-un şir de diferenţe care sunt de domeniul evidenţei, locuitorii Europei ţinând
tradiţia lor culturală se deosebesc de alte locuri şi alte comunităţi. Prin aceasta
putem întelege oare că există de asemenea o structură care să înglobeze într-o
formă inteligibilă respectivele diferenţe? Istoria ne aduce dovezile necesare prin
care putem vedea că în mai multe zone ale Europei a existat, în timpuri diferite o
conştiinţă a diferenţei, chiar mai mult o statuare a superiorităţii acestei diferenţe,
care a transformat conştiinţa modelului cultural european într-un fel de limes ce
desparţea pe cei ce se considerau în interiorul culturii, de cei care erau priviţi drept
barbari. Dacă luăm în considerare formarea unui model cultural continental, nu ne
referim în primul rând la coordonatele lui geografice. Ele contează desigur din
perspectiva descrierii unui spaţiu, ca point d’appui pentru descrierea unor
experienţe culturale care s-au petrecut în diacronia formelor culturale. De asemenea
trebuie spus că în definirea diferenţei culturale, spaţiul în care este realizată
producţia culturală a contat ca factor de distribuiţie, clasificare, recunoaştere.
(Frobenius, Blaga). Pentru înţelesul culturii, spaţiul este o componentă majoră, care
direcţionează sensul acţiunii umane. Dar în acelaşi timp acesta nu este unicul
factor. Dacă există un model cultural european, acesta trebuie să apară distinct prin
formele sale de organizare, şi una dintre acestea care ni se pare semnificativă este în
cazul Europei, relaţia dintre dimensinea locală şi cea continentală. Europa a început
să existe prin conştiinţa unei unităţi culturale trans-locale, fie prin intermediul unor
imperii, fie prin cel al unor frontiere confesionale, ambele forme fiind instituţii de
marcă ale unei culturi europene. Relaţia dintre local şi supra local, dintre centru şi
provincie, dintre urbanitate şi ruralitate au creat forme consistente prin care
modelul cultural european se distinge de celelalte modele într-o unitate de timp
sincronă. O asemenea relaţie, subsumabilă celei dintre unu şi multiplu, arată că
modelul cultural european a fost condus spre extensiune, şi că a dezvoltat practici
în consecinţă. Cultura Europei a fost condusă spre asertarea unor conduite culturale
care s-au dovedit performante, preluând controlul asupra altora, impunându-se
printr-un mod cultural care a impus constrângerile culturale europene asupra altora,
ceea ce a însemnat că aceste constrângeri erau deja formate, verificate în interior,
apte pentru a fi exportate. Pentru a reliefa existenţa acestei conduite culturale care
diferenţiază modelul european de alte modele, pornim desigur de la praxis-ul
cultural. Se observă astfel importanţa dată în cultura europeană raţiunii, şi fără să
aprofundăm în acest loc termenul, trebuie să arătăm că pornind de la vechiul raţio,
ideea unei masurări, evaluări, comparări obiective a structurat conduita modelului
cultural european. Măsurarea deschide calea spre aprecierea lumii înconjurătoare ca
obiect, ceea ce duce pe de o parte la dorinţa unei obiectivări, dar de asemenea la
realitatea unei recficări. O a doua trăsătură care nu poate fi omisă este aceea
conform căreia modelul cultural european se defineşte prin experimentalismul său,
prin despărţirea de natură, pe care, aşa cum o vedea Spinoza de pildă se desparte în
natura naturans şi natura naturata. Raţionalizările şi reducţiile culturale au
structurat modelul cultural european spre o unitate, dezirabil organică, dintre teorie
şi practică, spre găsirea unui sens integrator al omului în univers. În acelasi timp, se
poate spune ca modelul cultural european a fost influenţat de practicile sale
religioase, economice, militare, administrative care s-au dovedit a fi puse în slujba
unei actiuni. Constituirea unei comprehensiuni originare a individului în modelul
cultural european, a format în această cultură un sens al acţiunii pentru împlinirea
unor condiţii plenare a existenţei. În acelasi timp modelul cultural european s-a
distins prin provocarea unor serii de rupturi culturale, prin care inovaţia culturală sa
obiectivat într-o anumită contextualitate. Aceste rupturi s-au manifestat în formele
violente ale unor revoluţii care caracterizează mai cu seamă cultura modernă a
societăţii capitaliste europene (Braudel). O distincţie următoare care se poate opera
în cadrul modelului cultural este cea privind relaţia dintre vizibil şi invizibil, dintre
esoteric şi exoteric. Prin această relaţie ne referim la procesul de secularizare care a
avut, are loc, în mod evident credem mai rapid şi mai vizibil în cultura europenă
decât în celelalte culturi. Prin aceasta dorim sa înfăţişăm faptul că modelul cultural
european, presupune o conduită pramatică, prin care ceea ce nu este cunoscut să
apară în forme inteligibile, măsurabile de experienţa omului, cât mai aproape de
dimensiunea cotidiană a acestuia. Prin aceasta observăm că modelul culturii
europene s-a preocupat de o definire a nevoilor omului ca entitate singulară, care
trebuie să-şi asigure prin reproducerea lumii sale continuitatea.