Postări

9. Cultura şi civilizaţia Evului Mediu 9.1 Probleme de terminologie şi periodizare

Imagine
Armura cavalerului medieval Parte integrantă a evoluţiei istorice a Europei în Evul Mediu timpuriu, cultura a evoluat în strânsă legătură cu transformările petrecute în Occident în secolele V-XI, care au creat condiţii pentru formarea unei culturi corespunzătoare nevoilor spirituale ale noii societăţii care se năştea. În primele secole ale Evului Mediu, principalele trăsături ale vieţii culturale le constituie declinul culturii antice, răspândirea unor elemente ale culturii popoarelor germanice stabilite pe teritoriul fostului Imperiu Roman şi geneza culturii medievale timpurii. Astfel, ca urmare a interacţiunii unor factori socioeconomici, politici şi cultural-religioşi, cultura Europei Apusene în Evul Mediu timpuriu reprezintă o sinteză a moştenirii culturale romane şi a aportului cultural al migratorilor, cu precădere al celor germanici, realizată în condiţiile genezei societăţii feudale şi a generalizării creştinării în ritul bisericii romane, condiţii...

8.5.Moştenirea geto-dacică în cultura românească.

Nu putem incheia acest subiect fără să încercăm măcar un raspuns aproximativ la întrebarea: care este locul culturii dacice în cultura românească? Într-adevar, la această întrebare nu se poate oferi decât un răspuns aproximativ. In primul rînd, aşa cum am văzut, nu avem suficiente date despre viaţa populară a geto-dacilor, cum nici despre viaţa protoromânească (romînească timpurie), populară, la rîndu-i, prin excelenţă, nu avem date suficiente pentru a putea urmări firele unei eventuale continuităţi, preluări sau metamorfoze culturale. În al doilea rînd, cultura este un fenomen în continua evoluţie, în dependenţă de schimbările generale sociale, ceea ce face aproape imposibilă urmărirea ''filoanelor'' culturale, în toate aspectele lor, pe o adîncime de timp (dacă ea există realmente) de peste două mii de ani. Considerăm că singurele elemente de cultură care dăinuesc de-a lungul istoriei unui popor sunt cele populare (în sensul de folclorice). Este adevarat c...

8.4.Arta geto-dacilor.

Oricine încearcă să abordeze subiectul referitor la arta geto-dacilor se izbeşte de două aspecte importante. Primul aspect ţine de dificultatea stabilirii originii anumitor elemente manifestate în arta geto-dacilor, aspect care, la rîndui, este determinat de faptul că Dacia a fost o zona în care s-au încrucişat curente culturale şi de civilizaţie dintre cele mai diverse. Al doilea aspect ţine de sărăcia, cu mici excepţii, a vestigiilor şi însemnărilor referitoare la arta geto-dacilor. Actualmente nu ştim nimic despre literatura religioasă, poezia şi dansurile lor populare, despre legendele istorice şi muzica geto-dacilor, pe care, ca orice popor, nu se poate să nu le fi avut. Nu ne rămîne, ca atare, decît să restrîngem arta getodacilor la acele domenii despre care se poate spune ceva. a. Despre arhitectura geto-dacilor, ca domeniu al artei acestora, avem, datorită arheologiei, date relativ bogate. Ne vom referi, în rîndurile urmatoare, la fortificaţii (arhitectura în fortif...

8.3.Cunoştinţe ştiinţifice. Scrisul la geto-daci.

Multă vreme geto-dacii nu au cunoscut şi nu au folosit scrisul, cel puţin aşa ne spun specialiştii, avându-se în vedere că pînă la prima parte a epocii Latene nu avem nici un indiciu, deocamdată, care sa probeze contrariul. Pentru vremea respectivă însă analfabetismul nu era ''semnul infailibil al unei subdezvoltări'', cum sublinia H. Daicoviciu, şi nici una din cauzele acesteia. Se putea ajunge la un grad suficient de inalt de dezvoltare fără a simţi nevoia scrisului, societatea getodacică fiind o dovadă elocventă a acestui lucru. Numai că de la un anumit moment a fi în istorie şi a face istorie înseamna nevoia scrisului. Acest moment este resimţit şi de lumea geto-dacică. Contactele cu lumea greacă şi romană, cu statele din ''noua confederaţie dacă'', stadiul dezvoltării sociale, economice şi culturale, angrenarea în marile evenimente politice ale antichitatii europene de la Dunărea de Jos, au impus cunoaşterea şi folosirea scrierii în socie...

8.2.Religia geto-dacilor

Cultura geto-dacilor constituie un fenomen foarte complex prin rădăcinile sale istorice, prin varietatea formelor şi prin teritoriul în care s-a manifestat. Reconstituirea sa este un proces anevoios, pe de o parte datorită complexităţii fenomenului, imposibil de cuprins în toate amănuntele sale, iar pe de altî parte datoritî sărăciei izvoarelor scrise şi mărturiilor arheologice. Iată de ce în rândurile noastre ne vom opri asupra acelor aspecte despre care se poate spune ceva cu o oarecare certitudine, plecând şi de la ideea că cultura atunci, ca şi acum, constituie elementul cel mai însemnat pentru felul de a fi al unui popor, în ultima instanţă cultura fiind cea care individualizeaza popoarele, le face să fie sau sa nu fie în istorie. Religia geto-dacilor, ca a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atât prin fascinaţia subiectului în sine, cât mai ales prin aura creată în jurul lui de către o literatura de tot felul. Deş...

8. Civilizaţia geto-dacilor 8.1.Viaţa cotidiană a geto-dacilor: tipuri de aşezări, alimentaţia, viaţa de familie, vestimentaţia, îngrijirea sănătăţii.

Imagine
Coif geto-dac, sec.IV a.Chr Prin expresia ''viata cotidiană'' desemnăm civilizaţia in actu, adică acele manifestări de civilizaţie pe care le găsim în viaţa de toate zilele ale geto-dacilor, precum şi modul de convertire a unor fapte potenţiale de civilizaţie (tehnici şi obiecte, cunostinţe de tot felul, norme sociale şi morale) în fapte de civilizaţie efective. Pentru că ce este civilizaţia, dacă nu înserarea în viaţa de fiecare zi a fiecaruia a bunurilor culturale şi materiale, recunoaşterea şi acceptarea valorii lor sociale şi individuale. Iar masura civilizaţiei unui popor, nu este altceva decât viaţa cotidiană a indivizilor acelui popor, felul lor de a se imbrăca şi locui, de a se hrăni, de a se instrui, de a convieţui cu semenii, de a-şi duce viaţa de familie, de a-şi creşte copii, de a munci şi a-şi petrece timpul liber, raporturile lor cu natura etc. Dintre toate acestea ne vom opri doar la câteva aspecte, acelea despre care putem sp...

7.6.Importanţa culturii romane pentru cultura universală.

Constructorii, arhitecţii şi pictorii ne-au lăsat monumente remarcabile a creaţiei omeneşti, atitudine inginerască faţă de problemele complicate ale artei de construcţie, dorinţă neextenuată spre frumuseţe şi desăvărşire, perfecţiune. În încheire, menţionăm, că cultura antică romană a servit drept un izvor important, un mediu demn de urmat şi de inspiraţie pentru cultura diferitor epoci istorice. Roma antică a adus contribuţii importante în organizare politică şi administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei, iar istoria sa continuă să aibă o influenţă puternică asupra lumii moderne. Tradiţiile culturale ale romanilor şi-au avut o frumoasă continuitate. Creaţiile artistice ale maeştrilor Romei antice au inspirat maeştrii Renaşterii. La cultura şi arta eroică şi severă a Romei antice se adresau cele mai ilustre personalităţi de cultură din sec.XVII-XIX. Bibliografie 1. Drîmba Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, 199...